Sari la conținut

O femeie de 112 ani dezvăluie secretul longevității sale

Cu toate că a împlinit recent incredibila vârstă de 112 ani, o britanică pe nume Gladys Hooper susţine că se simte ca la 70 de ani. Într-un interviu recent, bătrâna a acceptat să dezvăluie secretele longevităţii şi sănătăţii de care se bucură încă.

După decesul unei femei în vârstă de 114 ani, Gladys Hooper a devenit cea mai vârstnică persoană din Marea Britanie. D-na Gladys care în prezent trăieşte în Isle of Wight, susţine că secretul longevităţii sale constă într-o viaţă corectă, normală şi cinstită, precum şi în menţinerea unei activităţi fizice frecvente.
D-na Gladys care are un fiu, patru strănepoţi şi şase stră-strănepoţi, a declarat recent presei britanice că:
„Am avut tot timpul ceva de făcut, şi prefer mereu să fiu ocupată cu ceva decât să stau degeaba. Am dus tot timpul o viaţă corectă, nu am depăşit nicio limită şi am fost tot timpul o femeie activă. Cred şi acum că o activitate fizică corectă este secretul care te ţine tânăr. Am făcut tot ce mi-am dorit, dar nu am făcut lucruri prosteşti. I-am ajutat mereu pe cei din preajma mea şi nu simt că am vârsta biologică pe care o am, căci nu mă simt deloc diferit faţă de cum eram la 70 de ani”.
D-na Gladys s-a născut în anul 1903 la Dulwich în sud-estul Londrei. În tinereţe a fost pianistă şi a avut multe concerte. La începutul anilor 1920, ea a înfiinţat una dintre primele firme de închirat automobile din Marea Britanie, firmă denumită Autodrive.
A fost prietenă apropiată cu Amy Johnson, prima femeie aviator care a zburat din Anglia în Australia. Soţul său, Leslie, cu care s-a măritat în anul 1922, a fost pilot în Royal Flyng Corps în decursul Primului Război Mondial, precum şi pilot de vânătoare în cadrul Royal Air Force în timpul celui de-al doilea. Fiul său, Derek Hermiston, astăzi în vârstă de 84 de ani, a pilotat de asemenea avioane. După ce soţul ei a murit în anul 1977, d-na Gladys s-a mutat în Isle of Wight şi de atunci trăieşte într-un apartament.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel