Categories: Ştiri sănătate

O femeie care a suferit un AVC, a fost plimbată timp de 35 de ore între spitale, în lipsa unui medic neurolog. Reacția conducerii

„Sotia mea a fost adusă inconștientă, în urma unui AVC (n.r. accident vascular cerebral), în dimineața zilei de 1 decembrie, la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean Ploiești. 35 de ore a fost plimbată pe drumuri, fiindcă la SJU nu era medic neurolog. În ce sistem inuman și bolnav trăim?!” Este revolta unui ploieștean în vârstă de 80 de ani, Mircea Eremie, a cărui soție, în urma accidentului vascular cerebral suferit, a rămas cu pareză și dificutăți de vorbire.

O femeie în vârstă de 75 de ani, care a suferit un accident vascular cerebral, a fost plimbată 35 de ore pe drumuri deoarece la Spitalul Județean Ploiești nu era medic neurolog, acuză soțul acesteia. Pentru că intervenția medicală nu a fost promptă, femeia a rămas cu pareză și dificutăți de vorbire. Conducerea spitalului dă vina pe deficitul de medici.

O femeie care a suferit un AVC a rămas cu pareză pentru că nu a primit îngrijiri medicale la timp

„Sunt conștient că realitatea mea este realitatea a o mulțime de oameni. Sotia mea, Dorina Eremie, în vârstă de 75 de ani, a fost adusă inconștientă, în dimineața zilei de 1 decembrie, la UPU Spitalul Județean Ploiești, cu AVC. Nici un neurolog nu a fost prezent pentru tratament și internare, au trimis-o cu salvarea la Târgoviște pentru vreo doua ore, unde a fost consultată de un neurolog și trimisă înapoi la UPU Ploiești.

Dupa 24 de ore la camera de gardă, adică pe 2 decembrie dimineața, mi s-a spus că nici un neurolog nu va veni si ca internarea nu i se poate face. Nu a fost contactat Bucureștiul, deși la Obregia locuri erau. Nu mi s-a propus nimic…”, a povestit soțul pacientei pentru Observatorul Prahovean.

El a precizat apoi că are 80 de ani și, în această situație extrem de dificilă, nu a primit niciun suport medical sau moral: „Am fost obligat să semnez pe proprie răspundere că o iau din UPU, să plătesc o ambulanță privată pentru a ajunge, în seara zilei de 2 decembrie, după aproximativ 35 de ore de la AVC, la Institutul Național de Neurologie din București”.

Femeia a supraviețuit, dar a rămas cu sechele și are nevoie de lungi și chinuitoare tratamente de recuperare:

„Din mila lui Dumnezeu, soția mea a supraviețuit accidentului, dar cu sechele importante. Simt nevoia de a denunța acest sistem bolnav și inuman, conducerea unui spital judetean care nu este capabilă să aiba macar un neurolog pe secție, dar și incapacitatea unui spital din Ploiești, reședință de județ, aflat la 60 km. de București, de a colabora pentru un transfer rapid al pacientului în stare critică la un spital din capitală”.

Reacția conducerii SJU Ploiești

Medicul Bogdan Nica, managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, a spus că s-a ajuns aici din cauza lipsei de personal:

„E o tragedie, dar nu am soluții. Posturile sunt blocate și la fel vor fi și la anul. Cu cine să mă lupt eu?”.

El a afirmat apoi că deficitul de medici e mare mai ales la secția de Neurologie: „Din necesarul de 7 astfel de cadre, noi avem doar 3, dintre care un doctor acum este în concediu medical, iar un altul are scutire de gărzi. Rămâne, așadar, unul singur, plus doi cu care lucrăm pe prestări servicii în UPU. Vin câteva ore pe zi, atunci când sunt solicitați. Cu cine să mă lupt dacă posturile sunt blocate? Angajările au fost blocate din vară, odată cu adoptarea Ordonanței austerității. Epuizarea din spatele personalului medical existent este la cote maxime”.

 

Recent Posts

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

6 minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

36 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

o oră ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

12 ore ago

Citeste si: