Din cuprinsul articolului
O femeie a fost atacata de urs în zona barajului Vidraru. Care este starea victimei? Detalii oferite de purtătorul de cuvânt al ISU Argeş.
O femeie de 72 de ani, turist străin, a fost atacată în această după-amiază de un urs în zona barajului Vidraru. Aceasta a fost muşcată de mână şi transportată cu ambulanţa la spital. Detalii despre acest caz au fost furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Ionuţ Tunaru.
Ionuț Tunaru: Au fost solicitați colegii, în speță un echipaj SMURD de prim ajutor care a preluat victima, cu leziuni la membrul superior drept. Aceasta prezenta plăgi prin mușcătură, era conștientă și este la un spital din Curtea de Argeș.
A încercat să hrănească animalul?
„Nu știm sigur ceea ce s-a întâmplat, însă din practicile pe care le știm și noi, unii oameni încearcă ori să hrănească aceste animale, ori să le fotografieze. În ultima perioadă au fost deseori semnalate prezențe ale acestor animale sălbatice în zona aceea de Transfăgărășan, Vidraru, mai spune Ionuț Tunaru, potrivit RRA.
Îndemnuri utile care ne țin în siguranță atunci când facem drumeții montane
„Să avem la noi un telefon mobil unde putem primi și avertizările RO-Alert. Dacă zărim un urs, să zicem, suntem într-o zonă montană, este important să facem gălăgie, încercând să-l îndepărtăm, să nu ne apropiem și să nu-l hrănim”, a declarat Ionuț Tunaru.
Un alt urs i-a tăiat calea unui șofer. Recent, un urs a fost văzut la Tâncăbești, județul Ilfov. Animalul sălbatic a tăiat calea unui șofer, iar acesta a sunat la 112. La fața locului s-au dus jandarmii și pădurarii. Un alt urs a ajuns în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de animal și să nu îi dea de mâncare.
Constituită celulă de criză
„Tocmai ne-a sărit în fața mașinii un urs, la pădurea Ciolpani“, a scris o femeie pe Facebook. A fost constituită o celulă de criză la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, iar jandarmii au plecat în căutarea animalului. „Este vorba despre un pui de urs, luat în evidență de pădurar, iar ca măsură suplimentară, un echipaj al Jandarmeriei Ilfov a rămas în zonă pentru a supraveghea. Au fost informate şi autorităţile locale“, anunţa în scurtă vreme și Jandarmeria Română.