Din cuprinsul articolului
O femeie din Brazilia în vârstă de 47 de ani a fost internată în spital mai bine de un an după ce a mâncat un sos peste.
Doralice Carneiro Sobreira Goes a spus că a cumpărat sosul pe 31 decembrie 2021 și l-a mâncat câteva săptămâni mai târziu, la sfârșitul lui ianuarie 2022.
„Pesto-ul nu avea o dată de expirare și persoana care mi l-a vândut nu mi-a dat nici instrucțiuni de depozitare, dar eram un client frecvent la magazin”, a spus Goes, conform The Independent.
Ea a spus că s-a îmbolnăvit la scurt timp după ce a mâncat pesto.
„Nu mă simțeam bine, nu puteam să respir și simțeam furnicături pe limbă. Am condus 20 de kilometri până la spital, am parcat mașina, apoi corpul meu nu a mai funcționat”, a povestit Goes.
„Nu puteam să-mi mișc corpul așa că m-am aruncat din mașină. Am văzut un angajat cu un scaun cu rotile și am țipat, acesta a venit și m-a ajutat”, a mai spus ea.
Goes a prezentat vărsături și dificultate de a respira, iar medicii au dus-o de urgență la computerul tomograf. Un neurolog a descoperit că era în mare parte paralizată. Aceasta nu a reușit să miște degetele de la picioare atunci când a fost rugată.
La scurt timp după a primit diagnosticul de botulism, o condiție rară care apare în momentul în care toxina produsă de bacterie atacă sistemul nervos.
Femeii i-au fost administrate medicamentele necesare și a început fizioterapia.
„Era unul dintre alimentele recent consumate și era făcut în casă. Se pare că o bacterie s-a format în sos, aceasta conținând o toxină”, a explicat ea.
Goes a rămas internată în spital timp de mai bine de un an.
„Făceam tratamente în fiecare zi a săptămânii. Mi s-au făcut compresii uscate și electroșocuri pentru calmarea durerii cronice”, a spus ea.
Goes a fost externată recent. Femeia poate merge singură pe distanțe scurte, dar are nevoie de baston pentru distanțe mai lungi.
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…