O femeie din Cehia a născut la peste trei luni după ce fusese declarată în moarte cerebrală, a confirmat marţi un reprezentant al spitalul din Brno, unde a avut loc naşterea, citat de DPA.
Un purtător de cuvânt al clinicii a descris naşterea drept „o minune fără precedent în lume”. Bebeluşul s-a născut prin cezariană la jumătatea lunii august, cu o greutate de 2,1 kilograme, iar de la începutul acestei săptămâni se află acasă, alături de tatăl său, a relatat postul public de televiziune CT.
După naştere, mama sa a fost deconectată de la aparatele care o menţineau în viaţă, scrie Agerpres.
Tânăra de 27 de ani a suferit o hemoragie cerebrală în timpul celei de-a 16-a săptămâni de sarcină. Tatăl bebeluşului, de profesie poliţist, şi-a găsit soţia inconştientă pe podeaua dormitorului când s-a întors acasă dintr-un schimb de noapte, după cum a precizat acesta într-un apel pentru donaţii.
Starea femeii s-a agravat în timp ce era transportată la spital, iar la sosirea în unitatea medicală, a fost declarată în moarte cerebrală.
Clinica din Brno s-a mai aflat în atenţia presei în 2016, după ce o femeie aflată în comă după un accident rutier a născut un băieţel. Ulterior, femeia şi-a recăpătat cunoştinţa.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…