Din cuprinsul articolului
O femeie din SUA a murit după ce baiețelul ei, în vârstă de 5 ani, care sunase la salvare nu a fost luat în serios de operatori
Într-o seară fatidică din februarie 2006, cu puțin înainte de ora 18, Robert Turner, în vârstă de 5 ani, și-a văzut mama prăbușindu-se în dormitor.
Copilul, care abia începuse școala primară, a sunat responsabil la 911, dar în loc să trimită ajutor, operatorul l-a oprit pe Robert și l-a amenințat că va trimite poliția, potrivit publicației Mirror.
Băiețelul a insistat și a mai sunat o dată la salvare, însă – din nou – operatorii au crezut că apelul lui a fost o farsă. Copilul a privit-o pe mama lui, în vârstă de 46 de ani, cum sfârșește din cauza unei afecțiuni cardiace.
„Mama mea a leșinat”, a spus băiatul în primul său apel la serviciile de urgență, la 5:59 p.m. Operatorul de la celălalt capăt al firului era Sharon Nichols, care a cerut să vorbească cu tatăl său. Copilul de cinci ani a auzit greșit întrebarea și, crezând că Nichols cere să vorbească cu mama lui, a răspuns „Nu va vorbi”.
Poliția a sosit în cele din urmă și l-a găsit pe Robert stând lângă mama sa, care era moartă pe podea. Robert a fost apoi plasat în custodia rudelor. Familia lui Sherrill a intentat un proces pentru moarte din culpă pentru 1 milion de dolari. Avocatul a susținut că moartea lui Sherrill a fost rezultatul neglijenței și a câștigat procesul.
Eforturile lui Fieger au dus la condamnarea fără precedent a unui operator 911. A fost prima condamnare a unui operator 911 pentru neglijarea intenționată a datoriei.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…