Categories: Ştiri sănătate

O femeie a devenit bunică la doar 36 de ani. Cel mai mic copil al său e de vârsta nepotului

O femeie a devenit bunică la doar 36 de ani. Și asta nu e tot! Are 13 copii, iar mezinul e de vârsta nepotului. Veronica Merritt a devenit pentru prima oară mamă la doar 14 ani, iar trei ani mai târziu dădea naştere celui de-al doilea bebeluş al familiei care avea să devină cu timpul tot mai numeroasă.

Femeia din New York, Statele Unite ale Americii, împărtăşeşte cu urmăritorii săi de pe reţelele de socializare experienţele unice ale vieţii de părinte cu 13 copii. Iar acum, a devenit şi bunică. La 36 de ani, a puratat în pântece un prunc în acelaşi timp cu fiica sa cea mare, Victoria. Cele două au născut la doar două luni distanţă.

Mama şi fiica au născut la două luni distanţă

Victoria, care are acum 22 de ani, a dat naştere unei fetiţe pe nume Maddie. Spune că nu i s-a părut deloc bizar, ba mai degrabă „destul de cool”, să fie gravidă în acelaşi timp cu propria mamă. Potrivit Mirror, cele două speră ca micuţii să devină cei mai buni prieteni.

„A fost destul de cool şi copiii noştri vor fi cei mai buni prieteni. Cred că este fantastic, extrem de drăguţ că vor creşte împreună”, a mărturisit ea. „Să fiu însărcinată în acelaşi timp cu fiica mea a fost ceva ce nu credeam că voi experimenta vreodată”, a adăugat Veronica.

Veronica a născut-o pe Victoria în 1999, pe când avea doar 14 ani. A divorţat de primul soţ, Andrew, după câţiva ani şi s-a recăsătorit cu Marty, acum în vârstă de 38 de ani, alături de care are opt copii. Au şi un fiu adoptat, Michel, care are acum 16 ani.

Mama suferă de o boală de rinichi şi se îmbolnăveşte deseori, motiv pentru care medicii i-au interzis să folosească pastile contraceptive.

„Mi-am pierdut un rinichi anul trecut. Unele dintre sarcini au fost planificate, dar nu pot beneficia de contracepţie orală, întrucât riscurile de a face cheaguri de sânge sunt mari”, a dezvăluit ea în luna august.

”Mulţi mă critică fără niciun motiv”

Veronica povesteşte că oamenii o privesc de multe ori curioşi, când o văd pe stradă împreună cu întreaga familie. „Mă întreabă: sunt toţi ai tăi? Wow!” Nici în mediul online nu scapă de comentarii pline de uimire, sau chiar dezaprobare.

Veronica are 3 copii

„Reacţiile sunt împărţite pe TikTok şi Instagram. Unii mă susţin, dar am parte şi de mesaje negative. Mulţi mă critică fără niciun motiv. Suntem oameni drăguţi, dacă ne-ar cunoaşte cu adevărat şi-ar da seama de acest lucru. Consider că nu trebuie să judeci persoanele care au un stil de viaţă uşor diferit de al tău.”

Familia locuieşte într-o casă cu nouă dormitoare, pe care cei doi soţi au cumpărat-o cu 20.000 de dolari.

Recent Posts

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

15 minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

44 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

12 ore ago

Citeste si: