Sari la conținut

O celebră prezentatoare și-a luat rămas bun. A fost diagnosticată cu cancer în stadiu terminal: Corpul meu nu mai suportă!

O celebră prezentatoare și-a luat rămas bun. Are doar 40 de ani, însă a fost diagnosticată cu cancer în stadiu terminal și a ajuns la capătul puterilor.

O gazdă de podcast din Marea Britanie și-a luat un ultim rămas bun de la urmăritorii ei de pe Instagram după șase ani de tratament pentru cancerul intestinal.

„Corpul meu nu mai suportă”, a mărturisit Deborah James într-o postare emoționantă pe rețeaua de socializare, unde a subliniat că nu știe cât mai are de trăit.

Deborah James este prezentatoarea podcastului BBC You, Me and the Big C (referitor la c-ul cancerului), care se adresează vieții de zi cu zi a persoanelor cu boală.

Ea a declarat că ultimele șase luni au fost „sfâșietoare” pentru ea, dar că este „înconjurată de dragoste”.

„Mesajul pe care nu am vrut niciodată să-l scriu”

James a fost diagnosticată cu cancer în 2016 și de atunci a postat mai multe despre tratamentul ei pentru cei peste 300.000 de urmăritori pe Instagram.

În decembrie, ea a reflectat asupra celor cinci ani care trecuseră de la diagnosticul ei de cancer terminal: „Sunt pe deplin conștientă că nu ar trebui să fiu în viață pentru a scrie asta astăzi”.

Dar, într-o nouă postare pe Instagram, luni, ea a transmis că postează „mesajul pe care nu a vrut să-l scrie niciodată”.

James a spus că a întrerupt deja terapia pentru cancerul său și că acum se concentrează pe evitarea durerii și să poată petrece timp cu „familia sa minunată”.

„Nimeni nu știe cât timp mai am, dar nu pot să merg, dorm cea mai mare parte a zilei și majoritatea lucrurilor pe care le credeam garantate sunt acum vise îndepărtate”, a spus ea.

„Știu că ne uităm la toate posibilitățile. Dar chiar și cu toate tratamentele inovatoare pentru cancer din lume, sau chiar dacă ar exista o nouă descoperire magică, corpul meu pur și simplu nu poate ține pasul”.

„În acest moment, pentru mine, tot ce mai pot să fac este să iau fiecare zi ca atare, pas cu pas, și să fiu recunoscătoare pentru un alt răsărit. Întreaga mea familie este în jurul meu și vom trece împreună prin asta. Sunteți cu toții incredibili, vă mulțumesc că ați jucat un rol în călătoria mea. Fara regrete. Bucură-te de viață!”, a încheiat vedeta ultima postare adresată fanilor.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Deborah James (@bowelbabe)

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel