Sari la conținut

Bolnava de cancer care a cerut să fie EUTANASIATĂ a primit aprobare pentru tratament

Femeia suferă de o formă de cancer care răspunde bine la tratamentul cu Avastin. Autoritățile refuză însă să îi aprope tratamentul pe motiv că nu are indicație

ACTUALIZARE: După multe insistențe, Mioara Dumitrescu a primit tratamentul care îi asigură supraviețuirea. „În cursul zilei de ieri, dupa alte și alte demersuri la MS si CNAS, pacienta a primit medicamentul absolut necesar. Din pacate, întârzierea în aplicarea terapiei a făcut ca schema terapeutică să fie modificată cu consecințe grave pentru sănătatea pacientei. De aceea, am propus o reevaluare medicală la Bucuresti pentru a putea completa schema terapeutică potrivita nevoilor reale. Pot afirma cu toata convingerea că publicația Dvs are un rol important în educația pentru sănătate și în special în educatia privind drepturile pacienților”, ne-a scris cu puțin timp în urmă președintele Asociației pentru Protecția Pacienților, Vasile Barbu.

Scrisoarea disperării

O bolnavă de cancer ajunsă la capătul puterilor după ce i-a fost refuzat în repetate rânduri tratamentul de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătații cere ajutor pentru a muri cu demnitate. Redăm mai jos scrisoarea pe care femeia ne-a transmis-o.

 

TURNU MAGURELE
10 IUNIE 2013

Cerere,

                                                            
Către autoritățile Statului Român,
Numele meu Dumitrescu Mioara-domiciliata in Turnu Magurele, strada N. Balcescu, bl.C6, ap.9, bolnava de cancer cerebral-GLIOM.
Rog pe acesta cale sa-mi fie aprobata legal aceasta cerere de eutanasiere si nu ,,murdar ‘” si nedemn, cum sunt indreptatita sa cred ca se incerca de 3 luni, de cand am avut intentia de a-mi apara DREPTUL LA VIATA-pe calea justitiei.
Stiu ca sunt o ,,povara” pentru dumneavostra (CNAS), dar hotararea luata de magistratii care au hotarat sa-mi fie acordat tratamentul cu AVASTIN, a insemnat zile, luni de viata si le multumesc pentru aplecarea care au avut-o asupra acestui caz al meu.
,,Compasiunea si grija” fata de cei ca mine probabil ca s-a materializat in intentia de a astepta sa mor, sau cel putin de a mai pune o ,,caramida” la drumul terminal, care mereu este pavat cu bune intentii.
As vrea sa va spun ca le multumesc si acelor specialisti care s-au interesat despre starea mea, de consultatiile ,,amanuntite” la care am fost supusă, cand eu nu am mai fost consultata de specialist de luni bune de zile, singurul consult -fiind unul prin posta electronica, saptamanal, dar cu medic din alta parte a lumii.
Vineri 7 Iunie 2013, trebuia sa primesc administrarea cu AVASTIN, lucru care nu s-a intamplat.
Nu conteaza ca sunt asigurat la sistemul national de sanatate din Romania, de multi, multi ani.
Este a doua oara (15 martie 2013-cand totusi mai aveam ce sa vand pentru a face bani de tratament), dar acum nu mai aveam ce sa vand ,ce sa amanetez – poate viata mea care este deja pe ultimul drum.
Va spun ca in data de 7 iunie am luat legatura cu Spitalul si Casa Nationala de Sanatate Teleorman si raspunsurile au fost de fiecare data ca se incerca rezolvarea problemei dar se uita ca VIATA nu tine cont de amanari si datorita nerespectari termenului de administrare a tratamentului ,efectele pot fi devastatoare.
Eutanasiere „pe ușa din dos”
Intreruperea tratamentului este fara indoiala un pas spre eutanasierea mea ,,pe usa din dos” avand in vedere si aspectele de natura juridica si umane care ridica cazul meu.
Nu mai am de facut decat sa va rog sa-mi aprobati LEGAL-cererea simpla de EUTANASIERE.
Ma aflu in deplinatatea facultatilor mele mintale, mai putin fizice, insa credinta in DUMNEZEU nu mi-a disparut.
DUMITRESCU MIOARA
Moare cu legea de partea ei
Mai concret, femeia în vârstă de 49 de ani suferă  de o tumoră cerebrală și are nevoie de un tratament pe care Casa de asigurări nu îl poate deconta, fiind interzis în Europa. În Turcia și în SUA, același medicament se folosește cu succes.

Salvată în Turcia

Mioara a descoperit acum doi ani că are o tumoră cerebrală. A fost operată de trei ori de medicii de la Spitalul Bagdasar-Arseni, însă fără succes din cauza poziţiei dificile (în trunchiul cerebral). Din acelaşi motiv, nici tratamentul cu Gamma Knife, un aparat modern de radioterapie, nu a funcţionat. Medicii i-au spus atunci că mai are de trăit trei luni.

A urmat o luptă contra-cronometru pentru viaţă şi a scris la peste 50 de clinici din Europa. Cu ajutorul patronului soţului, a mers la o clinică din Turcia. „După tratamentul cu dispozitivul Beam True, tumora s-a retras în proporţie de 75%, iar starea mea s-a îmbunătăţit. Totul a fost bine până în noiembrie 2012, când tumora a început să crească iar. Am plecat din nou în Turcia şi am început tratamentul cu Avastin, urmând ca ciclul II şi III să îl facem în România. Necazul meu a fost că în ţară, medicamentul nu e inclus în protocolul terapeutic”, povesteşte femeia.

Un medicament controversat

Cu toate acestea, în cazul Mioarei, tratamentul cu Avastin s-a dovedit eficient, reducând tumora de la 3 la 1,5 cm. De asemenea, un studiu american din 2009, efectuat pe 22 de pacienţi, a arătat că tratamentul cu Avastin poate întârzia evoluţia anumitor tumori cerebrale recurente. Medicamentul este sigur şi eficient, potrivit cercetătorilor de la Seattle Cancer Care Alliance.

În Europa însă, Avastinul nu are indicaţie terapeutică în tumori cerebrale, ci în alte forme de cancer. Asta înseamnă că nici medicii nu îl pot prescrie şi nici Casa nu poate rambursa tratamentul. „Dacă ar fi să îl plătim din buzunar, ne-ar costa 4.000 de euro o singură serie, iar Mioara are nevoie de una la trei săptămâni”, povesteşte George Dumitrescu, care face eforturi supraomeneşti să-şi salveze soţia. „Am citit totul despre administrarea Avastinului în acest tip de tumori, în toată lumea. Sunt cazuri în care bolnavii supravieţuiesc ani de zile datorită acestuia. Nici în Anglia nu e inclus în protocolul terapeutic, dar se acordă din fonduri speciale. Practic, Avastinul opreşte alimentarea cu sânge a tumorii. Casa de Asigurări îi ia soţiei mele dreptul de a trăi”, spune bărbatul, care nu se gândeşte decât la copilul lor care are nevoie de mamă.

Speranţă din instanţă

După ce au trimis e-mailuri disperate către toate autorităţile statului, au dat CNAS în judecată şi au obţinut câştig de cauză, în baza unei proceduri rapide în instanţă. „Curtea de Apel Bucureşti a dispus în baza unei ordonanţe preşedenţiale să acorde tratamentul cu Avastin până la rezolvarea pe fond a dosarului, al cărui termen este pe 13 aprilie. Am notificat CNAS imediat ce am obţinut pronunţarea, însă nu am primit niciun răspuns, iar medicamentul nu a ajuns la spital”, ne-a declarat avocatul familiei, Ciprian Voinea. Oricine vrea să o ajute cumva pe Mioara o poate face în contul RO64RNCB0318016948230001, deschis la BCR ALEXANDRIA, pe numele Mioara Dumitrescu.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel