Categories: Stil de viaţă

O boală nemiloasă atacă unul din patru copii români

Circa 40% dintre preșcolarii și 23% dintre școlarii din România se confruntă cu acestă afecțiune. Anemia feriprivă apare ca o consecință a nivelului redus de fier în organism și poate afecta persoane de toate vârstele, însă copiii sunt cei mai vulnerabili.

“Având în vedere că 40% din copiii sub 5 ani și 1 din 4 copii de vârstă școlară suferă de anemie feriprivă, putem spune că această deficiență reprezintăo problemă gravă de sănătate publică, cu consecințe pe termen mediu și lung. Carența de fier poate să apară în mai multe circumstanțe,  cum ar fi un deficit de aport (dietă săracă în fier), nevoi crescute de fier, pierderi de sânge sau o tulburare de absorbție a fierului. Dintre multiplele cauze care converg către instalarea anemiei feriprive, alimentația joacă un rol esențial atât în prevenirea, cât și în instalarea acestei carențe”, declară Prof. Dr. Doina Anca Pleșca, medic primar pediatru, vicepreședinte al Societății Române de Pediatrie.

Cu toate că anemia feriprivă reprezintă una dintre cele mai des întâlnite probleme nutriționale întâlnite la copiii din România, aceasta este de multe ori trecută cu vederea.

Cât de gravă e problema?

În stadiul incipient, anemia feriprivă evoluează încet, rămânând neobservată.Un organism care este supus cronic la un aport inadecvat de fier devine extrem de vulnerabil la infecții, este slăbit, are o toleranță redusă la efort fizic, iar performanțele intelectuale se reduc. La copiii aflați în plin proces de creștere și dezvoltare, aceste elemente sunt mult mai sever exprimate.

Netratată, anemia afectează dezvoltarea cerebrală a copiilor și poate determina întârzieri intelectuale și cognitive majore. Însă anemia feriprivă poate fi depistată printr-o simplă analiză de sânge recoltată din deget. De aceea, este important ca părinții să fie atenți la comportamenul micuților și să se adreseze unui medic pediatru pentru a clarifica orice bănuială.

În acest context, întrebarea este cum putem să ne ferim micuții de o asemenea deficiență? Alimentația joacă un rol esențial în dezvoltarea armonioasă a organismului, iar părinții sunt primii care pot preveni instalarea acestei afecțiuni, controlând cu atenție dietacopiilor și asigurându-se că aceștia primesc necesarul zilnic de fier. Printre alimentele bogate în fier se numără: ficatul de pasăre, carnea roșie, peștele gras, ouăle, lintea, legumele verzi și cerealele integrale, care, în combinație cu alimente bogate în vitamina C, pot determina o mai bună absorbție a fierului de către organism.

La rândul lor, medicul de familie și medicul pediatru joacă un rol esențial în identificarea unei posibile probleme determinate de lipsa de fier.

În concluzie, sănătatea copilului, dar și a adulților, depinde în mare măsură de alimentație. Un regim echilibrat poate face minuni, prevenind apariția unor probleme mai serioase. Pentru ca organismul micuților să se dezvolte normal e important să alegem cele mai potrivite alimente, contribuind la construirea unui comportament nutrițional sănătos încă din primii ani de viață.

 

 

 

 

 

Recent Posts

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

16 minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

46 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

12 ore ago

Citeste si: