Circa 40% dintre preșcolarii și 23% dintre școlarii din România se confruntă cu acestă afecțiune. Anemia feriprivă apare ca o consecință a nivelului redus de fier în organism și poate afecta persoane de toate vârstele, însă copiii sunt cei mai vulnerabili.
“Având în vedere că 40% din copiii sub 5 ani și 1 din 4 copii de vârstă școlară suferă de anemie feriprivă, putem spune că această deficiență reprezintăo problemă gravă de sănătate publică, cu consecințe pe termen mediu și lung. Carența de fier poate să apară în mai multe circumstanțe, cum ar fi un deficit de aport (dietă săracă în fier), nevoi crescute de fier, pierderi de sânge sau o tulburare de absorbție a fierului. Dintre multiplele cauze care converg către instalarea anemiei feriprive, alimentația joacă un rol esențial atât în prevenirea, cât și în instalarea acestei carențe”, declară Prof. Dr. Doina Anca Pleșca, medic primar pediatru, vicepreședinte al Societății Române de Pediatrie.
Cu toate că anemia feriprivă reprezintă una dintre cele mai des întâlnite probleme nutriționale întâlnite la copiii din România, aceasta este de multe ori trecută cu vederea.
Cât de gravă e problema?
În stadiul incipient, anemia feriprivă evoluează încet, rămânând neobservată.Un organism care este supus cronic la un aport inadecvat de fier devine extrem de vulnerabil la infecții, este slăbit, are o toleranță redusă la efort fizic, iar performanțele intelectuale se reduc. La copiii aflați în plin proces de creștere și dezvoltare, aceste elemente sunt mult mai sever exprimate.
Netratată, anemia afectează dezvoltarea cerebrală a copiilor și poate determina întârzieri intelectuale și cognitive majore. Însă anemia feriprivă poate fi depistată printr-o simplă analiză de sânge recoltată din deget. De aceea, este important ca părinții să fie atenți la comportamenul micuților și să se adreseze unui medic pediatru pentru a clarifica orice bănuială.
În acest context, întrebarea este cum putem să ne ferim micuții de o asemenea deficiență? Alimentația joacă un rol esențial în dezvoltarea armonioasă a organismului, iar părinții sunt primii care pot preveni instalarea acestei afecțiuni, controlând cu atenție dietacopiilor și asigurându-se că aceștia primesc necesarul zilnic de fier. Printre alimentele bogate în fier se numără: ficatul de pasăre, carnea roșie, peștele gras, ouăle, lintea, legumele verzi și cerealele integrale, care, în combinație cu alimente bogate în vitamina C, pot determina o mai bună absorbție a fierului de către organism.
La rândul lor, medicul de familie și medicul pediatru joacă un rol esențial în identificarea unei posibile probleme determinate de lipsa de fier.
În concluzie, sănătatea copilului, dar și a adulților, depinde în mare măsură de alimentație. Un regim echilibrat poate face minuni, prevenind apariția unor probleme mai serioase. Pentru ca organismul micuților să se dezvolte normal e important să alegem cele mai potrivite alimente, contribuind la construirea unui comportament nutrițional sănătos încă din primii ani de viață.