Din cuprinsul articolului
O femeie de 32 de ani, din Piteşti, a murit marţi noaptea în secţia Anestezie Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti în mai puţin de 24 de ore de cînd ajunsese în unitatea medicală. Mihaela Coşoi, mama unui băieţul de trei ani, suferea de varicelă, iar starea sa de sănătate s-a agravat rapid, fiind transferată de la secţia Boli Infecţioase la ATI, avînd insuficienţă cardiacă şi hepatosplenomegalie (ficatul şi splina mărite). Deocamdată, nu am putut intra în posesia unei fotografii cu femeia a cărei moarte a şocat lumea medicală argeşeană, dar vom încerca să o procurăm.
Tînăra era asistentă medicală la un cabinet particular din Piteşti, iar moartea sa i-a şocat pe colegii de la Spitalul Judeţean Argeş.
A făcut miocardită acută
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, dr Sorina Honţaru, ne-a spus că femeia a avut insuficienţă cardiacă, hepatosplenomegalie şi varicelă, dar că nu ar fi fost vorba de o complicaţie a varicelei. Prin spital însă toată lumea vorbea că ar fi vorba de o complicaţie din cauza varicelei. De la Spitalul Judeţean ni s-a spus că femeia s-a prezentat de urgenţă la Boli Infecţioase pe 12 ianuarie, la ora 1,24, avînd o febră nespecificată şi fiind în observaţie cu varicelă. La ora 16,33 a fost trimisă în Unitatea Primiri Urgenţe, avînd miocardită acută şi fiind în observaţie cu varicelă, iar la ora 18,55 a ajuns cu acelaşi diagnostic în Secţia ATI de la Judeţean, fiind în stare foarte gravă.
Cauza exactă a morţii, la autopsie
La cîteva ore a intrat în stop cardiorespirator, s-a încercat resuscitarea, dar nu s-a mai putut face nimic pentru femeia al cărui deces a fost declarat la ora 22,40. Cauza exactă a morţii rămîne să fie stabilită în urma autopsiei, iar medicii de la Judeţean vorbeau ieri de faptul că diagnosticul pus femeii poate fi descris ca o complicaţie severă a varicelei. Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, epidemiologul Adrian Stoica, nu cunoştea ieri acest caz, dar ne-a spus despre varicelă că aceasta evoluează cu complicaţii mai greu de suportat pentru adulţi.
Rata deceselor prin această boală, un caz la 60 .000
„La adulţi pot să apară forme modificate clinic. Cea mai frecventă complicaţie a varicelei este suprainfectarea veziculelor apărute pe piele şi faptul că e o boală virală. În general, rata deceselor raportată la varicelă cu evoluţia severă este de un caz la 60.000 – 70.000. Complicaţiile pot fi date de infecţia virală generalizată. Boala provoacă în timpul evoluţiei acute o scădere a imunităţii organismului şi pot să apară suprainfecţii cu bacterii. Uneori, cu o frecvenţă de un caz la 10.000, virusul varicelos poate da complicaţii la sistemul nervos central, mergînd pînă la encefalită. În lista complicaţiilor, în mod excepţional pot să apară afectări ale organelor interne, ca splina, ficatul, rinichii. Chiar şi miocardul poate fi afectat. În mod normal, varicela se tratează la domiciliu dar, cînd apar complicaţii, e necesară internarea. Adulţii fac mai frecvent complicaţii dar este de văzut dacă femeia nu a avut şi alte afecţiuni. Rămîne să se vadă rezultatele analizelor anatomo-patologice pentru a se stabili cauza decesului“, ne-a declarat Adrian Stoica.
Vaccinul nu este gratuit
Varicela se manifestă cu febră şi erupţii pe piele sub formă de vezicule pline cu lichid. Prezentarea la medic pentru diagnostic şi tratament este obligatorie, iar cazurile cu complicaţii necesită internarea. La copii, cea mai frecventă complicaţie este pneumonia, iar la adulţi, poate să apară encefalita, o boală gravă, ce poate lăsa sechele pe viaţă şi poate să provoace chiar şi decesul. Perioada de incubaţie este de 21 de zile. Varicela (vărsatul de vînt) se transmite prin aer, strănut, tuse etc. Vaccinul împotriva varicelei nu se află în programul naţional de imunizări, aşa că nu este gratuit.
Sursa: Curierul Zilei