Sari la conținut

O artistă celebră din România, diagnosticată cu CANCER: Mi-a zis medicul: „Du-te la biserică!”

holurile spitalului
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Spital

Din cuprinsul articolului

O artistă celebră din România, diagnosticată cu CANCER. A trăit șocul vieții sale în urmă cu 10 ani, când, în urma unui control de rutină, a primit un diagnostic crunt.

Carmen Șerban, căci despre ea este vorba, spune că a aflat accidental că are o tumoare la sân, fără să fi avut simptome de cancer.

„În 2012 am avut cancer la sân. M-am dus la un control de rutină și, în urma unui control mai amănunțit, am aflat că am o tumoare la sân.

L-am întrebat pe medic ce am de făcut, mă așteptam să-mi spună că trebuie să fac chimioterapie, mulți bani și el a zis: „Du-te Carmen la biserică”.

La momentul ăla am zis că doctorul meu a luat-o pe arătură, cum să-mi spună așa ceva. Mi-a dat rezultatul și mi-a arătat că am o tumoare de 4 milimetri, 5 puncte negre și m-a rugat să merg să mă investighez și la o clinică specializată doar în așa ceva, ceea ce am și făcut.

După trei zile m-am dus, nu-i cunoștea pe acei oameni, m-a trimis doar să fac chestia asta la o clinică bună. Când am venit după amiaza după rezultat, au ieșit trei medici străini să-mi dea rezultatul și au zis că voiau să mă vadă.”, a spus Carmen Șerban în emisiunea Exclusiv VIP, de pe Prima TV, potrivit Spectacola.ro

Pașii importanți pentru vindecare

Din păcatem rezultatul a fost același și după a doua investigație.

„Au zis că rezultatul de la medicul inițial este corect și i-am întrebat și pe ei ce să fac. Mi-a pus unul mâna pe umăr și mi-a zis să merg la biserică. M-am uitat și la ceilalți doi și au dat din cap, ziceai că sunt pe o scenă de teatru.

Nu am plecat imediat pe calea bisericii, nu prea credeam la momentul ăla. Nu înțelegeam, mi se părea bizar un astfel de sfat de la niște medici, dar cred că Dumnezeu i-a trimis pe cei mai buni. Într-un an jumătate mi-am adus tumoarea la zero, fără niciun fel de tratament medical”, a mărturisit artista.

Carmen spune că în primă fază a ignorat sfaturile medicilor, timp în carea tumoarea a crescut enorm. Așa a ales să meargă la biserică și spune că așa s-a vindecat complet, fără alt tratament.

„După șase luni crescuse la 18 milimetri, mergea galopant. Atunci mi s-a spus că ori iau în serios ce mi se spune, ori nu mai merg la ei, că nu vor să-mi ia banii și să mă vadă pe lumea cealaltă. Atunci m-am speriat, mi-am dat seama că au trecut șase luni, în care m-am dus doar de două ori la biserică. Pașii cei mai importanți de vindecare sunt curățirile frecvente, care se fac prin spovedanie, împărtășanie, aproape un an de zile, fără întrerupere”, a continuat ea.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel