Categories: Știrile zilei

O ambulanţă SMURD s-a răsturnat în Capitală. Trei persoane, transportate la spital

Din cuprinsul articolului

O ambulanţă SMURD a fost implicată duminică într-un accident rutier, produs la intersecţia Şos Panduri/Calea 13 Septembrie din Bucureşti, în urma evenimentului trei persoane fiind rănite şi transportate la spital, anunţă Brigada Rutieră.

„În jurul orei 17,15, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier la intersecţia Şos Panduri/Calea 13 Septembrie. Din informaţiile preliminare, este vorba despre un accident rutier în care au fost implicate un autovehicul şi o ambulanţă SMURD.

În urma accidentului de circulaţie, a rezultat rănirea a trei persoane, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii a fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind zero”, a transmis Brigada Rutieră.

 

 

Cine sunt persoanele rănite?

Persoanele rănite sunt: un pacient care era transportat în ambulanţă şi un paramedic, dar şi un copil din celălalt autovehicul, care are contuzii uşoare.

„La momentul producerii accidentului rutier, pacientul din ambulanţă (bărbat) era transportat la Spitalul Universitar cu probleme medicale la un braţ. În urma evenimentului rutier, a fost evaluat medical şi prezenta un traumatism cranio-cerebral. De asemenea, paramedicul din compartimentul în care se afla şi pacientul prezenta contuzii.

Ambii au fost transportaţi la Spitalul Universitar de 2 ambulanţe SMURD. Din auto civil, un copil în vârstă de aproximativ 7 ani prezenta atac de panică şi contuzii uşoare, fiind transportat împreună cu mama acestuia la Spitalul ‘Grigore Alexandrescu’, de o ambulanţă SMURD”, anunţă ISU, potrivit Agerpres.

Au fost aplicate restricţii pe Şoseaua Panduri dinspre Calea 13 Septembrie către Str. Dr. Rainer şi benzile 1 şi 2 pe Calea 13 Septembrie către Şoseaua Progresului. În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului de circulaţie.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

4 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

5 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

5 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

6 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

6 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

6 ore ago

Citeste si: