Sari la conținut

O ambulanță s-a stricat în mijlocul intersecției. Avea peste un milion de kilometri parcurşi

O ambulanță s-a stricat în mijlocul intersecției pe un bulevard din municipiul Piatra Neamţ. Cei care au menirea să salveze vieţi omeneşti au fost nevoiţi să împingă maşina pentru a nu bloca traficul.

Ambulanţa stricată, care are peste un milion de kilometri parcurşi, a transportat mii de pacienţi. Nu poate fi înlocuită, încă, pentru că nu sunt fonduri pentru maşini noi.

De altfel, autospeciale de acest gen, vechi, defecte şi ruginite, se găsesc în toate oraşele ţării şi pun vieţile pacienţilor, ambulanţierilor şi a altor participanţi la trafic în pericol.

 

Elena Oceanu

Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel