Din cuprinsul articolului
Salata îngrașă, atrage atenția un nutriționist român. Majoritatea oamenilor care vor să scape de câteva kilograme în plus încearcă să renunțe la mâncărurile grele și să mănânce cât mai multe salate.
Însă și salatele îngrașă, potrivit dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă, medic cu multiple preocupări în zona de nutriție și în promovarea unui stil de viață sănătos.
Mulți oameni se îngrașă din cauză că mănâncă salate
”Știu mulți oameni care se îngrașă din cauză că mănâncă salate. Salatele cu ouă, grăsimi, prea mult ulei, cu șuncă sau chiar salatele de fructe cu frișcă sau alte toppinguri nu sunt chiar ”prietenoase” cu silueta. În plus, degeaba mănânci pește la grătar sau salate, dacă mănânci la 1 noaptea”, a adăugat medicul.
Potrivit dr. Alin Popescu, nu există alimente nocive, doar cantități prea mari, moduri greșite de preparare, ore nepotrivite la care sunt consumate.
”Poți mânca la prânz cam orice: paste, măr copt, pește, pizza, pentru că o felie de pizza o dată pe săptămână sau o clătită cu gem n-a omorât pe nimeni. Nu trebuie să fim fixiști și să ne abținem de la alimentele care ne plac și cel mai bine e să ne facem poftele la prânz, nu la cină”, a recomandat medicul.
Cum îți calculezi porția zilnică de mâncare
Necesarul caloric se stabilește în funcție de mai mulți parametri, printre care sex, înălțime, greutate, boli de care suferim sau activități zilnice. În general, o femeie cu vârsta cuprinsă între 19 și 30 de ani, cu un stil de viață moderat din punct de vedere al activității fizice, va avea nevoie de 2000-2200 de calorii pe zi. Un bărbat în aceeași situatie va avea nevoie de 2600-2800 de calorii pe zi. Dacă se dorește eliminarea a 0,5 kg pe săptămână, se va reduce aportul caloric recomandat cu până la 500 de calorii pe zi.
Pentru a nu depăși cantitatea de mâncare de care are nevoie organismul trebuie să aveți mereu în minte mărimea unei porții corecte.
„O porție de «bun-simț» de friptură cu garnitură înseamnă maximum 150 grame de carne, pe care o puteți asocia cu mărimea unui pachet de cărți de joc. Garnitura, piure de cartofi sau orez, trebuie să aibă între 150 și 200 de grame, echivalent cu o minge de tenis de câmp”, spune nutriționistul Eduard Adamescu.
La friptură și garnituri adăugați salate, care au multe minerale și vitamine, dând senzația de sațietate. Aportul caloric al salatei e neglijabil, însă devine nesănătoasă când adăugăm maioneză sau alte sosuri. Cel mai recomandat ingredient pentru salată e uleiul de măsline.