Categories: Ştiri sănătate

Nutriționist: ”Diferența dintre pâinea albă și cea integrală nu se simte la calorii, ci la indicele glicemic vinovat de…”

Pâine albă sau integrală? Ţara noastră este pe primul loc în Europa la consumul de pâine iar pâinea albă preferata românilor poate duce la obezitate, atrag atenţia specialiştii.

Soluţia nu este însă excluderea pâinii din dietă ci consumarea unor cantităţi moderate de pâine integrală sau neagră.

,,Eu nu recomand niciodată o dietă fără pâine, chiar şi persoanelor obeze le spun să consume patru felii de pâine integrală pe zi. Cerealele integrale sunt la baza piramidei alimentare şi nu ar trebui excluse din dietă”, spune nutriţionistul Eduard Adamescu.

Diferența dintre pâinea albă și cea integrală

Diferenţa dintre pâinea albă şi cea integrală nu se simte la calorii, ci la cantitatea de fibre, vitamine şi minerale şi la indicele glicemic, vinovat de fluctuaţiile de zahăr.

„Indicele glicemic reprezintă viteza cu care se descarcă zahărul în sânge, iar cu cât viteza este mai mare, cu atât cantitatea de insulină secretată este mai mare. Astfel apar fluctuaţii de energie, kilograme în plus, dereglări ale metabolismului (diabet de tip II)”, adaugă nutriţionistul Corina Zugravu.

Pâinea albă are un indice glicemic atât de mare (70) încât organismul aproape că nu mai face diferenţa între aceasta şi zahăr. În schimb, pâinea integrală are un indice mai mic (50) şi se asimilează mai greu, la fel ca în cazul cofeinei din ceai.

Pâinea albă conţine mai mult amidon şi mai puţine fibre şi nutrienţi

În plus, prin procesul de fabricare al pâinii albe se pierd fibrele şi nutrienţii, întrucât ajunge să conţină aproape doar amidonul din bobul de grâu.
,,Alţi nutrienţi pierduţi în procesul de rafinare sunt vitamina B1, şi aşa foarte rară în alimentaţia noastră, vitamina E (germenele de grâu), minerale (fier, fosfor, potasiu), urme de proteine”, explică nutriţionistul Corina Zugravu.

Cea mai bună pâine, pentru cei care nu suferă de vreo boală în mod special şi cărora nu le place gustul de pâine neagră, este pâinea intermediară, din care se scoate o treime din tărâţe. Pentru cei cu probleme de tranzit , pâinea neagră este cea mai indicată, iar pentru cei cu activitate fizică mai intensă, pâinea cu seminţe, pentru că, deşi este mai sănătoasă, are mai multe calorii. Pâinea de secară combinată cu orz şi ovăz de regulă conţine fibre speciale.

Cu cât lista ingredientelor şi termenul de valabilitate sunt mai scurte, cu atât mai bine

Pentru a avea garanţia că pâinea e sănătoasă, eticheta trebuie citită atent. Cu cât e mai scurtă, cu atât e mai bine. „Făină integrală, apă, sare, drojdie, ar fi eticheta ideală. Dar cumpărătorul nu trebuie să creadă orbeşte tot ceea ce scrie pe raft: dacă scrie că e pâine neagră şi în felia de pâine nu e urmă de tărâţe, iar culoarea e uniformă, acea pâine nu e neagră, e pâine cu cacao şi caramel” , atrage atenţia nutriţionistul Luiza Pîrvu.

Nici termenul de valabilitate nu trebuie să fie prea generos şi nici numărul de calorii per 100 de grame nu trebuie să treacă de 250.

„Valabilitatea pâinii trebuie să fie de trei zile maximum. Numărul de calorii variază între 210 şi 250, atât pentru pâinea albă, cât şi pentru cea integrală”, adaugă Pîrvu.

Problema conservanţilor e încă spinoasă. „Chiar dacă sunt folosite E-uri permise în UE, şi acestea pot avea efecte adverse, de tipul alergiilor (E 412 – guma guar – poate cauza greaţă, crampe, alergii, E 282 poate induce simptome asemănătoare crizei biliare

Recent Posts

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

30 de minute ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

o oră ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

o oră ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

o oră ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

2 ore ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Citeste si: