Din cuprinsul articolului
Alimente cancerigene. Alimentația este foarte importantă în menținerea unei stări bune de sănătate. La ora actuală, nu există o terapie absolută de prevenire sau vindecare a cancerului.
Nu există un anume aliment sau o anume dietă despre care să se poată spune că vindecă, dar o alimentație echilibrată poate fi un factor important, atât în prevenție, cât și în tratamentul cancerului.
Dr. Amedeo Grigorean, medicină generală și nutriționist, a punctat cele mai importante aspecte ale relației alimentelor cu cancerul. Medicul confirmă efectele benefice ale dietei ketogenice, în care se renunță la carbohidrați, dar este de părere că nu poate fi pusă în practică de toată lumea, întrucât este greu să renunți complet la carbohidrați. Ideea centrală este însă eliminarea din dietă a inamicului numărul 1, zahărul.
Produsele rafinate sunt cele mai periculoase, aduc enorm de multe calorii goale, fără valoare nutritivă. Medicul a exemplificat carbohidrații naturali, aceia din fructe, legume, miere de albine.
De asemenea cartofii, mămăliga sau orezul, alimente excluse din dieta keto sunt permise atâta vreme cât avem grijă la cantitate. Un aport echilibrat și cantități mici sunt câteva soluții propuse de medic.
Medicul atrage atenția să nu cădem în capcana consumului excesiv de fructe, care în niciun caz nu trebuie puse laolaltă cu legumele. Pe când legumele pot fi consumate chiar și în exces, atenție la fructe: conțin fructoză, care se traduce tot prin zahăr și îngrașă.
Doctorul Grigorean nu este de acord cu teoria conform căreia carnea roșie este cancerigenă, ci atrage atenția mai degrabă asupra provenienței cărnii. Cea din comerț este posibil să fie ”îmbogățită” cu diverse chimicale, încât te întrebi: ”Ai făcut cancer de la carne sau de la ce era în carne?” Conservanții de tip nitrați și nitriți se regăsesc în carnea din comerț și influențează starea de sănătate.
Medicul recomandă în cazul diagnosticului cu cancer să se consume carne de proveniență naturală și cât mai puțină carne roșie.
Atenție mare la etichetă! Dacă citiți pe aceasta mai mult de trei cuvinte pe care nu le înțelegeți, nu cumpărați acel produs. Este foarte important să învățăm să citim etichetele și să achiziționăm produsele cu cât mai puține adaosuri.
Specialistul în nutriție ne asigură că laptele și produsele lactate nu au nicio legătură cu cancerul și că le putem consuma liniștiți.
Metabolizarea laptelui la orice mamifer are legătură cu perioada de alăptat. Enzimele necesare metabolizării laptelui le deținem în perioada de sugar, după care încep să se împuțineze. Așa că anumite persoane pot avea efecte adverse atunci când consumă lapte. Doctorul Grigorean recomandă laptele doar ocazional, cu precădere pe cel de capră, care are mai multe enzime, dar atenție: laptele de capră este mai sănătos doar consumat proaspăt. Toate proprietățile pe care le are în plus față de laptele de vacă dispar odată ce este fiert, cele două tipuri de lapte aflându-se pe picior de egalitate.
Brânza topită este de departe un produs dăunător, care nu are nicio legătură cu denumirea de brânză, este o grăsime topită, întărită, aditivată, procesată, nu folosește la nimic.
Zahărul. Este principalul carburant al creierului și al celulelor tumorale. O opțiune bună de a hrăni creierul și de a renunța la zahăr este dieta ketogenică, persoanele care au adoptat-o au avut rezultate pozitive în ceea ce privește hrănirea creierului, care s-a făcut cu grăsimi bune, continuând să funcționeze la parametri eficienți. Așadar, creierul nu va suferi dacă îi scoți glucoza și îi dai grăsimi bune.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…