Numărul persoanelor care vor muri de cancer la sân, la prostată și de cancer intestinal aproape că se va înjumătăți până în 2020, potrivit unor noi date. Cancerul la sân va fi fatal pentru o treime dintre bolnave (36%), față de 61% în 1992.
Același procent este valabil și în cazul cancerului de prostată, potrivit estimărilor pentru 2020, față de 72% în 1992. Două din cinci persoane (mai exact 39%) nu vor supraviețui cancerului intestinal, față de 67% în 1992.
Datele furnizate de Macmillan Cancer Support sunt mai puțin optimiste în privința luptei împotriva cancerului pulmonar, care va fi fatal pentru 76% dintre cei care suferă de această boală, în timp ce în 1992 rata mortalității era de 91%. Printre motivele care au dus dintotdeauna la moartea unui mare număr de bolnavi de cancer pulmonar, specialiștii enumeră faptul că oamenii ajung la medic în stadii avansate ale bolii și accesul diferit la proceduri chirurgicale, în funcție de locul în care se află cei care suferă de această boală.
Cercetări anterioare ale Macmillan arătaseră că, în 2020, aproape jumătate din populația lumii va avea o formă de cancer și 38% vor învinge boala. Date mai recente indică însă o diferență în speranța de viață, în funcție de tipul de cancer.
Pentru a îmbunătăți speranța de viață în cazul bolnavilor de cancer pulmonar, un expert al Macmillan Cancer Support recomandă trei căi: fumătorii trebuie descurajați să mai fumeze, boala trebuie depistată în stadii incipiente, iar accesul la procedurile chirurgicale trebuie asigurat în mod egal