Categories: Ştiri sănătate

Numărul de infectați. Ce anunț îngrijorător au făcut azi autoritățile

Din cuprinsul articolului

Numărul de infectați. Autoritățile au anunțat, sâmbătă, un nou bilanț îngrijorător al cazurilor noi de coronavirus. Este a patra zi consecutivă cu peste 30.000 de cazuri raportate în 24 de ore.

Conform datelor existente la nivelul Centrelor Naționale de Coordonare și Conducere a Intervenției (CNCCI) la data de 29 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 30.168 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.

De asemenea, au fost raportate 75 decese, dintre care 3 anterioare.

În intervalul 28.01.2022 (10:00) – 29.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 75 de decese (43 bărbați și 32 femei), dintre care 3 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

731 de minori internați

Dintre cele 75 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 la categoria de vârstă peste 80 ani.

72 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 75 de pacienți decedați, 59 au fost nevaccinați și 16 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. 15 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.

Au fost raportate 3 decese anterioare intervalului de referință, 2 survenite în luna decembrie 2021 și unul în luna ianuarie 2022, în județele Arad, Maramureș și Suceava.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 8.455, cu 85 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 824 de persoane, cu 51 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 824 de pacienți internați la ATI, 692 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 731 sunt minori, 717 fiind internați în secții, cu 16 mai puțin decât în ziua anterioară și 14 la ATI, cu 2 mai puțin decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.749.242 de teste RT-PCR și 7.248.074 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 32.748 de teste RT-PCR (19.063 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.685 la cerere) și 63.744 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 164.692 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.575 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 96.468 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 38 de persoane.

 

Recent Posts

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

7 minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

37 de minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

o oră ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

3 ore ago

Citeste si: