Numărul cazurilor de diabet a crescut dramatic

Diabetul a înregistrat o creștere dramatică în rândul copiilor din Statele Unite între anii 2000 și 2009, relevă un nou studiu citat de USA Today.

Cazurile de diabet de tip 1, o boală autoimună, s-au înmulțit cu 21% între 2000 și 2009, ajungând la 1,93 la 1.000 de copii. Prevalența diabetului de tip 2, asociat cu obezitatea, a crescut de asemenea cu peste 30% în aceeași perioadă, ajungând la nivelul de 0,46 la 1.000 de copii, potrivit studiului prezentat sâmbătă la o reuniune a Societăților de pediatrie desfășurată la Vancouver, în Canada.

Pe plan național în SUA, aproape 167.000 de copii și adolescenți suferă de diabet de tipul 1, iar peste 20.000, de diabet de tipul 2, a precizat autoarea studiului, Dana Dabelea, de la Institutul de sănătate publică din Aurora, statul Colorado. Or, fiecare caz nou înseamnă povara pe viață a unui tratament dificil și costisitor și riscul de complicații grave, a subliniat aceasta.

În studiu au fost implicați 3 milioane de copii și adolescenți din diferite regiuni ale SUA, fiind cel mai cuprinzător studiu de acest gen realizat până acum, potrivit lui David Ludwig, directorul Centrului de prevenire a obezității al Fundației New Balance, de pe lângă Spitalul de Pediatrie din Boston, dar care nu a luat parte la studiu. Autorii acestuia nu au luat în calcul și informațiile din ultimii cinci ani.

Diabetul de tip 1, cunoscut mai demult și ca diabetul juvenil sau insulino-dependent, apare în situațiile când pancreasul nu secretă suficientă insulină, hormon de care organismul are nevoie pentru prelucrarea zaharurilor și producerea de energie. În cazul diabetului de tip 2, declanșat de regulă la vârsta adultă, organismul devine ‘rezistent’ la efectele insulinei sau nu produce destulă insulină, după cum explică Clinica Mayo.

Medicii au obținut progrese majore în tratarea diabetului de tip 1 și prevenirea complicațiilor, a menționat David Ludwig. În schimb, copiii care fac diabet de tip 2 se confruntă cu riscuri serioase, cu atât mai mari cu cât este vorba în cea mai mare parte de copii obezi. Împreună, obezitatea și diabetul generează un risc sporit de atacuri de cord, cerebrale, disfuncții renale, orbire sau amputări ale membrelor. Dacă în trecut diabetul de tip 2 era considerat o boală a vârstei mijlocii sau a treia, care se instala în rândul celor supraponderali, faptul că în prezent copiii fac această boală la vârste atât de fragede arată gravitatea la care a ajuns criza obezității din SUA, a punctat Ludwig.

Per total, diabetul afectează în SUA 25,8 milioane de oameni de toate vârstele, sau circa 8,3% din populație, conform Institutului național pentru diabet, boli digestive și renale, din cadrul Institutului pentru Sănătate Publică.

Răspândirea diabetului de tip 2 pare să aibă la origine creșterea ratei obezității, lipsa de exercițiu fizic și o dietă precară. În ce privește diabetul de tip 1, oamenii de știință sunt mai puțin siguri, dar există indicii că răspândirea sa ar fi legată de modificarea microbiomului, ansamblul bacteriilor și al altor microbi care trăiesc în și pe corpul omului, cu precădere în tractul digestiv, a precizat Ludwig.

Recent Posts

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

29 de minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

58 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

o oră ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

o oră ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

2 ore ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Citeste si: