Categories: Ştiri sănătate

Număr record de participanți la Congresul Național de Oncologie Medicală 2024

În perioada 10-12 octombrie 2024 a avut loc la Poiana Brașov Congresul Național de Oncologie Medicală. Organizat anual de Societatea Națională de Oncologie Medicală din România (S.N.O.M.R.), acest evenimet a crescut de la an la an devenind un reper în calendarul medical românesc.

Cu un număr record de participanți, evenimentul a constituit un prilej de reconectare între medicii oncologi și cei din specialitățile conexe, schimb de idei și accesarea celor mai actuale informații.Ne-am bucurat de prezența a peste 1.400 participanți pe toată durata congresului. 676 participanți au fost prezenți la Centrul de Conferințe din Poiana Brașov: medici, asistente medicale, reprezentanți ai asociațiilor de pacienți și ai societății civile. Alți 726 profesioniști în domeniul sănătății s-au alăturat în mediul on-line.

În deschiderea oficială a congresului a fost adresat un mesaj din partea Dlui. Ministru al Sănătății, Prof. Univ. Alexandru Rafila, alături de Președintele Societății, Dl. Dr. Răzvan Ovidiu Curcă și de reprezentanți ai asociațiilor de pacienți.

Ne-au onorat cu prezența foarte mulți lectori de renume din oncologia românească, alături de 27 de speakeri consacrați la nivel internațional care au adus în atenția audienței noutăți atât de la Congresul ASCO, cât și celemai recente date comunicate la Congresul ESMO din lunaseptembrie.Prin implicarea acestora, s-a creat un mediu favorabil discuțiilor și schimbului de idei, împărtășirii celor mai recente practici și cercetări în domeniul oncologiei, precum și experiența personală din practica clinică. Printre obiectivele Congresului anual al S.N.O.M.R. se numără promovarea abordării multidisciplinare a pacientului oncologic, temă abordată în toate sesiunile evenimentului, cu participarea specialiștilor implicați în managementul acestor afecțiuni complexe.

Dat fiind ca obiectivul general al S.N.O.M.R. este asigurarea celei mai bune îngrijiri pentru pacienții oncologici, am chemat alaturi de noi cu ocazia acestei ediții, societatea civilăși asociațiile de pacienți, un parteneriat extrem de important pentru viitorul oncologiei. Astfel, fie în deschiderea oficială a congresului, fie în cadrul sesiunilor, s-au alăturat reprezentanți ai COPAC, Alianței pentru Boli Rare din România, FABC, Asociației Daruiește Viațăși Asociației Sănătate pentru Comunitate.

De asemenea, construim colaborarea între cele două țări de limba română, de pe ambele maluri ale Prutului. O delegație a Societații de Oncologie din Republica Moldova s-a alăturat evenimentului anual S.N.O.M.R., atât prin comunicări științifice, cât și prin participarea la discuții alături de conducerea S.N.O.M.R. în vederea schimbului de experiența și promovării excelenței în oncologie.

Un alt reper importantpe agenda Congresului Național de Oncologie Medicală 2024 a fost înființarea oficială a Diviziei Tinerilor Oncologi. Aceasta este parte integrantă a societății și reprezintă un pilon strategic pentru activitatea noastră. Susținerea noii generații de medici oncologi reprezintă una dintre prioritățile S.N.O.M.R. pentru anii următori.

 

Pentru informații suplimentare vă invităm să vizitați pagina web oficială a congresului.

SNOMR

Despre Societatea Națională de Oncologie Medicală din România

Societatea Națională de Oncologie Medicală din România este o organizație non-profit dedicată promovării excelenței în oncologie și susținerii profesioniștilor din domeniu pentru a oferi cea mai bună îngrijire pacienților cu afecțiuni oncologice. Prin organizarea Congresului Național de Oncologie Medicală, societatea își propune să faciliteze schimbul de cunoștințe și experiențe între specialiști, contribuind astfel la progresul continuu în tratamentul și managementul cancerului.

 

 

Recent Posts

Cele mai norocoase două zodii în perioada 15 – 20 noiembrie. Scapă de datorii și fac achiziții importante

Cele mai norocoase două zodii în perioada 15 - 20 noiembrie. Perioada 15-20 noiembrie aduce…

8 ore ago

Combinația de medicamente care oprește progresia cancerului pulmonar cu peste 40% mai mult decât tratamentul standard

Progres revoluționar în tratamentul cancerului pulmonar: Combinația de medicamente care oprește avansarea bolii cu peste…

8 ore ago

Cum arată negii cancerigeni din zona intimă și cum îi poți trata

Cum arată negii cancerigeni. Negii genitali sunt mai mult decât simple excrescențe ale pielii sau…

9 ore ago

Testul medical gratuit care poate depista cancerul înainte de apariția simptomelor

Detectarea precoce a cancerului este esențială pentru a îmbunătăți șansele de tratament eficient și supraviețuire.…

9 ore ago

Patru zodii scapă de ghinion după 15 noiembrie când Saturn iese din retrograd

Saturn, planeta disciplinei și a karmei, a fost retrogradă din iunie 2024, aducând cu sine…

10 ore ago

Psiholog: „10 lucruri pe care un om inteligent NU le face”

10 lucruri pe care un om inteligent nu le face: Descoperă secretele succesului personal. Inteligența…

10 ore ago

Citeste si: