Din cuprinsul articolului
Record de apeluri false la 112. Mii de persoane au sunat de la începutul anului până în prezent, la numărul unic de urgenţă fără a avea, de fapt, o problemă gravă.
Potrivit datelor autorităţilor, o mare parte dintre apeluri sunt date de copiii lăsaţi nesupravegheaţi, unii dintre ei cu vârste foarte mici.
Şi în judeţul Olt autorităţile au înregistrat un număr record de apeluri false la numărul unic de urgenţă 112. Poliţiştii spun că alertarea falsă este aspru sancţionată cu amenzi consistente şi fac apel la oameni să nu mai sune decât în cazuri de strictă necesitate.
Foarte multe apeluri la numărul unic de urgență 112 s-au dovedit a fi false, punând pe drumuri oamenii legii.
Aproape 1.000 de apeluri false la 112, în acest județ
Cifrele oficiale demonstrează acest lucru, doar în primele șase luni ale acestui an fiind cuantificate aproape o mie de asemenea apeluri.
„Polițiștii au aplicat 992 de sancțiuni contravenționale. Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.000 lei sau cu prestarea de la 100 la 200 de ore de activități în folosul comunității.
Alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție se sancționează cu amendă de la 2.000 la 4.000 lei sau cu prestarea de la 200 la 400 de ore de activități în folosul comunității.
Săvârșirea din nou a uneia dintre cele două contravenții, în interval de un an de la aplicarea sancțiunii, aduce dublarea limitelor sancțiunii”, a explicat Claudiu Şerban, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, pentru RRA.
Ultimul caz în care polițiștii au intervenit la un astfel de eveniment a fost în data de 28 iulie 2024, când Inspectoratul de Poliție Județean Olt a primit un apel 112 prin care un copil a comunicat faptul că tatăl său a omorât-o pe mama sa.
În urma activităților complexe, polițiști au identificat persoana care a efectuat apelul, respectiv, o minoră de 3 ani, din municipiul Slatina. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că minora ar fi apelat Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 într-un moment în care aceasta ar fi fost lăsată nesupravegheată de către părinți, iar aspectele reclamate nu au fost reale.