Nu tratati amigdalita și otita? Vă expuneți la riscuri foarte grave

Amigdalitele si otitele sunt printre cele mai frecvente afectiuni in randul copiilor si pot duce la complicatii grave, putand fi un punct de plecare catre meningita daca nu sunt tratate la timp. De multe ori astfel de afectiuni sunt virale, insa multi parinti trateaza copiii cu antibiotice, in lipsa unui diagnostic corect.

„Nu orice infectie se trateaza cu antibiotice. Antibioticele luate fara antibiograma in aceste afectiuni sunt adesea ineficiente, iar pacientii se pot confrunta cu o agravare a bolii sau cu recidive dese. Este absolut necesar un istoric exact al bolii, pentru a se determina astfel caracterul recurent al afectiunii si, implicit, conduita terapeutica pentru care se va opta”, explica dr. Elia Barbuceanu, medic ORL.

Amigdalita cronica – grad de risc pentru copiii intre 5-15 ani

Amigdalele palatine sunt formate din tesut limfoid situat la nivelul faringelui si fac parte din inelul limfatic Waldeyer, care contine: amigdalele palatine (doua la numar), amigdala linguala, amigdala nasofaringiana si tesutul limfoid de pe peretele posterior al faringelui. Amigdalita este de doua feluri: acuta si cronica. Este una dintre cele mai frecvent intalnite afectiuni in randul copiilor intre 5-15 ani. Agentii patogeni (virali sau bacterieni) pot ajunge in organism atat prin cavitatea bucala, cat si prin nas. Cand acestia se intalnesc cu celulele de aparare, incepe lupta. Prima consecinta este marirea in volum a amigdalelor. Aceasta crestere poate determina si o inrosire sau chiar aparitia unor puncte cu puroi care se pot mari pana la formarea unei pseudo-membrane cu acoperire mare. Daca amigdalitele devin din ce in ce mai dese, atunci se ajunge la amigdalita cronica.

Amigdalita acuta este in general o infectie bacteriana a amigdalelor palatine. Agentul patogen cel mai frecvent intalnit este streptococul beta hemolitic de grup A, urmat de departe de stafilococ si haemophilus influenzae. Alti agenti patogeni implicati sunt: bacteriile anaerobe, virusuri, gonococii. Amigdalita acuta este cel mai frecvent intalnita la copiii de 5-6 ani. Numeroase persoane nu prezinta simptome, dar pot transmite bacteriile. Infectiile faringelui (numite faringite) sunt in majoritatea cazurilor de etiologie virala. Diverse virusuri respiratorii – virusul gripei, in special, sunt responsabili pentru aceasta patologie, in cadrul careia apare si eritemul amigdalelor palatine, rar acoperite de secretii. Aceste infectii sunt uneori mai putin grave decat infectiile bacteriene.

„Principalul simptom al amigdalitei este durerea in gat, dupa care urmeaza inflamarea si inrosirea acestora, cu depozite purulente, tuse, cefalee, durere la inghitire, febra (ce poate fi foarte crescuta la copiii mici), oboseala, durere la nivelul urechilor sau gatului, noduli limfatici mariti la nivelul gatului. Chiar daca sunt mai rare nici varsaturile, respiratia urat mirositoare si dificultatea la deschiderea gurii nu ar trebui ignorate. Daca amigdalita este cauzata de un virus, precum virusul gripal, apar si simptomele gripale, cum ar fi rinoreea. Daca afectiunea este determinata insa de bacterii, pacientul poate prezenta iritatii cutanate sau inrosirea fetei”, spune dr. Barbuceanu.

Ca tratament, se recomanda repausul la pat si administrarea de antipiretice (medicamente care combat febra) sau antibiotice, numai dupa un control in prealabil la medicul specialist. In cazul amigdalitei cronice, singurul tratament care rezolva aceasta forma a bolii este operatia, numita amigdalectomie.

Diagnosticul este stabilit de medicul ORL-ist

Diagnosticul acestei afectiuni se stabileste de medicul de familie sau de medicul ORL-ist care, in functie de gravitatea bolii, va prescrie tratamentul corespunzator. Daca exista simptome care sa indice prezenta unei bacterii, medicul specialist va confirma diagnosticul prin efectuarea unei culturi bacteriene, adica prin efectuarea unui exudat. Testul poate determina daca amigdalita este cauzata de o infectie cu streptococi. Este dificil insa de precizat daca pacientul este doar un purtator al infectiei sau este chiar infectat. In unele cazuri, ca metoda elocventa pentru o diagnosticare cat mai corecta, se recomanda si efectuarea unor teste sangvine.

„Netratata, amigdalita poate duce la colectarea de puroi si, implicit, la aparitia unui abces intre amigdala si tesutul moale care o inconjoara: peritonsilar, retrofaringian, parafaringian. Netratate la timp sau ignorate, amigdalitele bacteriene pot duce la obstructia cailor aeriene, septicemie, meningita, mediastinita sau tromboflebita venei jugulare”, adaugă medicul.

Unele din cele mai de temut complicatii ale amigdalitelor cu Streptococ beta hemolitic (cel mai frecvet agent patogen in acest caz) sunt afectiunile articulare, cardiace si renale (reumatismul articular acut, valvulopatiile si nefritele). Mecanismul de producere nu este pe deplin cunoscut, insa cea mai vehiculata teorie este cea a reactiei imune incrucisate. Anumite componente din structura bacteriei sunt asemanatoare cu componente din organismul nostru, astfel ca anticorpii impotriva streptococului (ASLO) nu fac diferenta si ataca structurile proprii organismului.

Otita medie, complicatie a amigdalitei

Otitele pot fi externe sau medii. Otita medie, infectie a urechii medii, poate fi o complicatie a infectiilor amigdaliene, rino-faringiene si sinusale. De altfel, otita se numara printre bolile care recidiveaza cel mai frecvent. In cazul otitelor medii, atat pentru adulti, dar in special pentru copii, aerosolii sunt o solutie eficienta. Totusi, antibioterapia este cea care face diferenta intre evolutia unei otite simple, in stadiu incipient, catre otita seroasa sau catre otita purulenta. De aceea prezentarea la medicul ORL-ist este importanta inca de la debutul simptomatologiei. In cazul otitei purulente tratamentul antibiotic este necesar, ideal dupa antibiograma efectuata pe secretia din profunzimea conductului auditiv extern si la recomandarea medicului. In caz contrar, riscurile de dependenta sau de ineficacitate a tratamentului sunt destul de mari. Otita medie netratata corespunzator poate cauza si otita externa.

„Otita, cauzata de infectii cu virusuri si cu bacterii, se manifesta prin aparitia febrei de peste 38 de grade Celsius, durerii in spatele urechii si migrenei. Pot aparea si tulburari de echilibru sau senzatie de voma. Tratamentul se administreaza dupa efectuarea antibiogramei, care se obtine in urma analizei in laborator a continutului conductului auditiv extern si consta in antibiotice. In situatia in care apar complicatii, iar infectia se extinde la alte compartimente ale urechii, tratamentul clasic se asociaza cu chirurgia. Netratata, otita duce la forme grave, afectand urechea medie si pe cea interna, cu complicatii endocraniene (meningite, meningoencefalite, abcese cerebrale), putand duce chiar la pierderea auzului”, completeaza dr. Barbuceanu.

Recent Posts

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

22 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

32 de minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

52 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

o oră ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Citeste si: