Din cuprinsul articolului
Pe 7 octombrie, creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, cunoscuți pentru credința și curajul lor în fața persecuțiilor. Aceasta este o sărbătoare cu cruce neagră, ceea ce indică solemnitatea și gravitatea zilei. De asemenea, sunt pomeniți și Sfinții Mucenici Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihronie, care au suferit pentru credința lor.
Sfinții Serghie și Vah sunt venerați în mod special în tradiția ortodoxă, având o mare semnificație spirituală. Sărbătoarea lor este marcată prin slujbe religioase și rugăciuni, iar credincioșii obișnuiesc să facă pomeni pentru sufletele celor adormiți, reflectând asupra valorilor de sacrificiu și devotament pe care acești sfinți le întruchipează.
Sfinții Mucenici Serghie și Vah au trăit în timpul domniei împăratului Maximian (286-305). Serghie a fost „primicer” (era scris primul pe lista oficial recunoscuta a conducătorilor) și Vah „secundicer” (se afla al doilea într-o castă).
Cei doi Sfinți erau creștini, așa că au ales să își ascundă credința, deoarece știau cât de mare era ura împăratului pentru cei care credeau în Hristos. Într-o zi, mai mulți slujbași i-au spus augustului despre adevărata lor credință.
Atunci, Sfinții Mucenici Serghie și Vah au recunoscut credința sa, iar împăratul le-a poruncit să se închine idolilor, să le aducă jertfă și să mănânce din cele jertfite în timpul unei mari ceremonii închinate zeilor protectori ai Romei.
Cei doi au refuzat, zicând că au deja un Dumnezeu în cer, adevărat și viu și doar lui se vor închina. Împăratul s-a enervat și a poruncit să le fie luate semnele nobiliare, să fie îmbrăcați în haine femeiești și să li se pună pe umeri cercuri de fier, apoi plimbați pe străzile cetății pentru a fi batjocoriți.
Au îndurat multe suferințe și chinuri, dar nu au renunțat la credința lor. Sfântul Vah a trecut la cele veșnice, după ce a fost bătut crunt. Sfântul Serghie a fost decapitat, primind astfel cununa muceniciei, pe data de 7 octombrie.
”Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Pe cei ce după fire nu au fost fraţi de trup, pe aceştia Darul Cel Dumnezeiesc a cugeta frăţeşte până la sânge i-a făcut, pe Sfinţii Mucenici Serghie şi pe Vah, cinstită şi credincioasă pereche. Fără de arme şi fără de haine în locul nevoinţei pe vrăjmaşul au înfruntat, rugându-se neîncetat pentru sufletele noastre.
Dreapta Ta cea purtătoare de biruinţă, cu Dumnezeiască cuviinţă întru tărie s-a preamărit; că aceasta, Nemuritorule, ca o Puternică a toate pe potrivnici a zdrobit, făcând israelitenilor cale nouă prin adânc. Sfinte Serghie sluga lui Hristos, luând împreună rugător şi ajutător pe Mucenicul Vah pururea pomenitul, cu care dimpreună ai săvârşit patimile cu cuget Dumnezeiesc, daţi-mi cuvânt de înţelepciune mie, ca să vă laud pe voi. Pe piatra cea neclintită a credinţei lui Hristos punându-vă temelia, sfinţilor mucenici, fiind întăriţi la lupta cea bună, v-aţi arătat sprijinitori şi stâlpi ai dreptei credinţe.
Crezând cuvintelor lui Hristos şi uitându-vă către El neabătut, aţi defăimat toată dulceaţa cea trecătoare, sfinţilor, fiind cuprinşi de Dragostea Cea Veşnică. Lepădându-vă de neam, de patrie şi de cinste pentru Hristos, acum vă veseliţi; şi îmbrăcându-vă cu îmbrăcăminte femeiască şi cu înţelepciune bărbătească, v-aţi înfrumuseţat cu hainele nestricăciunii.
Roagă-te Maica lui Dumnezeu, să fie Blând şi Milostiv credincioşilor Cuvântul pe care L-ai născut, Cel Ce a venit la noi trupeşte; că pe tine te-am dobândit Ocrotire şi Mântuire. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh și cinste Maicii Domnului. Amin”, potrivit Doxologia.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…