Sari la conținut

Nu reușești să slăbești orice ai face? Lipsa acestor nutrienți poate fi de vină

Burta
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

De ce nu slăbești. Se întâmplă uneori ca, în perioada în care ținem o anumită dietă, cu strictețe chiar, să nu slăbim sau, mai rău, să ne îngrășăm, acest lucru fiind foarte posibil mai ales dacă parcurgem o perioadă stresantă și în care nivelul cortizolului (hormon al stresului) este crescut, afirmă nutriționistul Lygia Alexandrescu.

Potrivit specialistului, și în aceste situații trebuie urmată o dietă anti-stres, care să aibă în vedere în principal scăderea nivelului de stres la care suntem supuși și secundar — pierderea ponderală.

Renunță la tot ce crește nivelul de stres

„Trebuie înțeles faptul că tot ce ingerăm — alimente, lichide, medicamente sau fum de țigară — poate adăuga sau poate reduce stresul deja existent. Din păcate, stresul inhibă absorbția nutrienților în organism și afectează profund sistemul cardiovascular. Așadar, alimentele și substanțele care ar putea aduce un plus de stres organismului trebuie reduse sau chiar eliminate ca aport.

Spre exemplu, cafeina ar trebui înlocuită cu ceai de plante sau apă proaspătă cu lămâie și ghimbir. De asemenea, aportul zilnic de alcool trebuie redus la maxim și în situația în care se beau cantități foarte mici, în scop clinic, trebuie consumate mari cantități de apă (alcoolul deshidratează organismul)”, explică nutriționistul.

În opinia sa, fumatul trebuie și el limitat sau chiar exclus, pentru că nicotina blochează absorbția antioxidanților care se găsesc din abundență în fructe și legume proaspete, iar prezența lor în organism induce creșterea nivelului serotoninei (hormonul senzației de bine), fiind îmbunătățită astfel starea de spirit.

Magneziul și zincul îți pot lipsi în perioadele stresantele

Lygia Alexandrescu afirmă că un alt nutrient anti-stres important este zincul, care se poate lua din scoici, pâine integrală, nuci și semințe, ouă, carne slabă și produse lactate.

„În perioadele stresante organismul poate fi deficitar și în magneziu. Acest aport de magneziu poate fi luat din legume cu pigment verde, roșii, grapefruit, smochine, struguri, morcovi, semințe și nuci. Vitamina C este și ea foarte importantă și se găsește din belșug în citrice, varză, broccoli, căpșuni, afine și kiwi.

Dieta anti-stres trebuie să conțină de asemenea și cantități suficiente de vitamina B — cereale integrale, drojdie, iaurt, curmale, ficat, orez brun, secară și ovăz. Proteinele trebuie, de asemenea, alese cu grijă pentru a nu aduce organismului un aport excesiv de grăsimi și implicit colesterol — carne de pasăre sau de curcan, pește sau soia”, afirmă nutriționistul.

Totodată, grăsimile alimentare trebuie să facă parte din această dietă, însă nu sub forma lor saturată.

Suplimente naturale cu efect anti-stres

Astfel se recomandă uleiul de măsline, avocado, nucile proaspete (nesărate și neprăjite) și semințele de susan.

Potrivit nutriționistului, fibrele se vor lua împreună cu alți nutrienți esențiali din fructe și legume proaspete, care trebuie consumate de minim cinci ori pe zi, iar alimentele bogate în zahăr rafinat trebuie eliminate și pofta de dulce să fie potolită cu miere naturală sau struguri roșii.

De asemenea, suplimentele naturale pot fi folosite cu succes în combaterea stresului: polenul, ginsengul și calomilul, sub formă de ceai sau capsule. Mesele trebuie să fie formate din cantități mici de alimente și să fie luate de cinci ori pe durata întregii zile.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel