Din cuprinsul articolului
Nu mai sunt locuri la ATI? Spitalele din Capitală au rămas fără paturi la secțiile ATI? Premierul Ludovic Orban a venit cu o serie de precizări pe acest subiect, lămurind situația.
Premierul Ludovic Orban a confirmat faptul că a existat o problemă la secțiile ATI, dar a spus că s-au luat măsuri de creştere constantă a capacităţii de tratare, iar locurile la terapie intensivă în București au fost suplimentate.
Nu mai sunt locuri la ATI?
„Am un raport care arată, pe de o parte, creşterea capacităţii de tratare în secţiile de terapie intensivă care a fost realizată de autorităţi şi, de asemenea câteva elemente de creştere a capacităţii în continuare. Obiectivul nostru e să creştem constant capacitatea de tratare a pacienţilor, atât în secţiile de terapie intensivă, cât şi în secţiile normale. Avem o problemă în Bucureşti, e adevărat, dar deja s-au luat decizii. Spitalul Colentina redevine spital COVID, unde sunt câteva sute de paturi şi 30 de paturi la secţia de terapie intensivă. De asemenea, s-a pus în funcţiune tirul la Spitalul Nasta, Spitalul Malaxa va intra în cursul acestei săptămâni în dispozitivul de spitale în care se tratează pacienţii infectaţi cu noul coronavirus. De asemenea, avem ca obiectiv creşterea capacităţii şi în spitalele care au fost până în prezent: la Matei Balş, la Babeş, la Witting, la Spitalul Judeţean Ilfov. (…) S-a făcut o analiză pe fiecare regiune şi sunt identificate soluţii de creştere a capacităţii de tratare în secţiile de terapie intensivă”, a declarat Orban.
Întrebat despre problemele de la unităţile medicale din Bucureşti, Orban a spus că au fost dispuse măsuri.