Oamenii de știință au dat verdictul: părinții care-și lovesc copiii îi transformă în persoane violente, agresive și antisociale. Pedeapsa fizică nu este nici pe departe o soluție.
Guvernul scoțian a anunțat deja că violența asupra copiilor va deveni ilegală în Scoția.
Un nou studiu relevă că pedeapsa corporală face mai mult rău decât bine. Cercetătorii americani au descoperit că această practică îi transformă pe tineri și îi face mai agresivi, potrivit The Independent.
Studiul a apărut la mai puțin de o lună după ce Scoția și-a anunțat intenția să interzică prin lege violența asupra minorilor. Așa că acest studiu este un argument în plus împotriva corecțiilor corporale asupra minorilor.
Dr. Elizabeth Gershoff de la Universitatea din Texas, la Austin, care a condus studiul, a efectuat cercetări ample în cazurile de violență asupra copiilor și a concluzionat că „îi face mai agresivi și mai antisociali”.
Studiile anterioare au demonstrat că bătăile aplicate copiilor sunt declanșatoarele depresiei și consumului de alcool și droguri.
În atenția părinților care încă mai cred ”că bătaia este ruptă din Rai”, mai salvați ce mai puteți salva din relația dv. cu copilul cât mai puteți. Violența nu este o soluție, iar o veche vorbă spune: Îmbunătățiți-vă argumentele, nu ridicați vocea și mâna, ca să fiți înțeleși de copii.
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…