Sari la conținut

“Nu le mai dați imediat soluții, lăsați copilul să își simtă și să își cunoască tensiunea”

Nu le mai dați imediat soluții copiilor! Este unul dintre sfaturile Oanei Moraru, consultant și trainer educațional. Cu peste 20 de ani de experiență în lucru direct cu copiii, specialistul explică în ce fel putem sprijini imunitatea celui mic şi cum putem să-l ajutăm să se adapteze mai bine în comunitate.

Părintele vine repede cu soluții și nu lasă copilul să își formuleze intențiile, nu le dă spaţiu şi nici timp pentru a „marina” o stare neplăcută, pentru a o putea vindeca din interior.

„Părinții au devenit cârje, au devenit intestinele și stomacul digestiei emoționale a copiilor lor”, spune Oana Moraru, care subliniază:

“Nu le mai dați imediat soluțiile, lăsați copilul să stea în starea acee, e important ca ei să își simtă și să își cunoască tensiunea. Sunteți alături de el, dar nu deschideți imediat gura să îi dați soluția decât după ce copilul începe să producă el însuși câteva soluții”.

Sensibilitatea unui părinte la plânsul celui mic este de înţeles, însă de dorit este să îl „sorbi din inimă”, dar să stai pe loc pentru a nu strica limita impusă, pentru că cedând îşi pierde imunitatea emoţională şi nu îşi mai poate „digera” adevăratele emoţii.

Lipsa de performanţă la şcoală, de pildă, spune Oana Moraru, are de multe ori legătură cu o lipsă de concentrare, ceea ce duce mai apoi la o lipsă de performanţă şi toate astea din cauza unui tonus scăzut şi a unei imunităţi emoţionale generate de “prea multă deconectare”.

„Copilul nu va lua pe cont propriu învățarea ca pe un lucru personal, ca pe un lucru care îi face bine, dacă îi dăm stimulente financiare, culinare sau de orice fel ca să își facă tema sau să ia o notă bună, de exemplu”, explică consultantul.

Adaptare nu înseamnă, spre exemplu, că reuşeşti să nu mai plângi la şcoală sau la grădiniţă, ci atunci când dobândeşti un rol social într-un grup, iar satisfacţie vine nu doar din ochii părintelui, ci şi ochii altcuiva.

Astfel, adaptarea unui copil la creșă sau la grădiniță, de pildă, poate să dureze între 3 și 6 luni, reflexul de a înghiți sau de a dormi fiind primele care au de suferit. Dar natura va funcționa, va compensa, conchide Oana Moraru.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel