Sari la conținut

Nu ignora tusea și respitația grea! O femeie cu aceste simptome a primit un diagnostic crunt

boli pulmonare
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.com
Boala pulmonară obstructivă cronică, este o afecțiune medicală gravă, a treia cauză de deces la nivel global

Tusea și respirația grea, pot fi semnele unei boli severe. O femeie în vârstă de 53 de ani a decis să meargă la medic din cauza acestor simptome. Doctorul generalist i-a zis că nu are motive de îngrijorare, fiindcă cel mai probabil este vorba despre o simplă infecție.

Când starea i s-a agravat și au venit analizele, medicii i-au pus femeii un diagnostic crunt.

Aceasta este incredibila situație prin care a trecut Tracey Ketch din Marea Britanie, în vârst ă de 53 de ani. Într-o zi, aceasta a început să se simtă rău și să aibă tuse și respirație grea. A decis să meargă la medic și doctorul generalist i-a spus că nu e nimic grav și că, cel mai probabil, este vorba doar despre o infecție la plămâni.

Tuse și respirație grea, semne de cancer

Britanica din Sutton Coldfield (Birmingham) a mers acasă, însă nu a durat mult și situația a început să se agraveze. S-a întors la spital de câteva ori, a făcut chiar și două radiografii și medicii i-au spus că e totul în regulă și că nu are motive să se îngrijoreze. Lunile au trecut și Tracey Ketch a început să se simtă din ce în ce mai tău, având în continuare tuse și respirație grea. Medicul generalist a fost nevoit atunci să o trimită de urgență la CT și la alte analize mai specifice.

Nu mică a fost surpriza tuturor atunci când au venit rezultatele și doctorii au fost nevoiți să îi pună femeii un diagnostic crunt. Tusea și respirația grea erau cauzate, de fapt, de o formă de cancer la plămâni. Specialiștii au descoperit chiar și o tumoră de patru centimetri în zona plămânilor. Practic, abia după multe luni și multe drumuri la spital, pacienta și-a dat seama ce are. În opinia ei, medicii i-au pus mai greu diagnosticul corect fiindcă nu este fumătoare și fiindcă nici nu prezenta alte simptome la momentul respectiv.

„Sunt absolut sigură de faptul că acest cancer al meu a fost diagnosticat târziu din cauză că sunt nefumătoare. Mă simt de parcă simptomele mele au fost tratate mult prea superficial după ce am spus că nu fumez”, a mărturisit femeia, potrivit celor de la thesun.co.uk.

Britanica a luat măsurile necesare pentru a arăta greșelile făcute de medici și speră că, prin povestea ei, a reușit să tragă un semnal de alarmă și să arate că multe dintre cazurile de cancer la plămâni sunt diagnosticate târziu din cauza unor neatenții sau a unor greșeli.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel