Nu ignora durerile de spate! Pot anunța o boală de care suferă foarte mulți români

3% din populația României suferă de una din cele peste 200 de forme ale bolilor reumatice, iar spondilita anchilozantă este una dintre cele mai întâlnite. Afecțiunea implică un proces inflamator la nivelul articulațiilor și coloanei, ce provoacă durere, înțepenire sau chiar deformarea coloanei vertebrale, cu implicații severe la nivel psihosocial și în viața de zi cu zi a pacienților.

Diagnosticarea timpurie este extrem de importantă în cazul durerilor de spate de tip inflamator – acesta este principalul mesaj transmis de Liga Română contra Reumatismului și Societatea Română de Reumatologie, în cadrul campaniei Nu-ți întoarce spatele, inițiativă lansată în anul 2015.

În acest sens, inițiatorii campaniei au realizat un material video, care a rulat în cadrul unei selecții de filme din rețeaua de cinematografe Cinema City din țară. Filmul prezintă simptomele care se manifestă frecvent în cazul pacienților cu dureri de spate de tip inflamator, astfel încât spectatorii să afle dacă sunt predispuși sau suferă deja de acest tip de afecțiune.

Filmul a fost difuzat în perioada 15-29 decembrie 2017 în cinematografele Cinema City din București (AFI Cotroceni, Mega Mall, Park Lake și Sun Plaza), Timișoara, Cluj și Iași și a înregistrat o audiență totală de peste 137.000 de persoane. Această etapă a campaniei a fost însoțită și de o acțiune de încurajare a prezenței la medic încă de la primele simptome, în care oamenii au completat un chestionar de autoevaluare despre durerile de spate și au primit o recomandare de centre medicale specializate pentru a programa o consultație.

Chestionarul este disponibil și publicului larg, pe website-ul campaniei, accesând linkul https://www.durereadespate.ro/autoevaluare/

 Campania Nu-ți întoarce spatele este un demers de conștientizare și informare asupra durerilor de spate de tip inflamator. Mesajul central al campaniei Nu-ți întoarce spatele este că durerile inflamatorii de spate, care apar de obicei înainte de vârsta de 40 de ani, nu trebuie ignorate.

Principalele obiective ale inițiativei sunt creșterea ratei de prezență la medic pentru investigațiile reumatologice și reducerea timpului de stabilire a diagnosticului, în condițiile în care statisticile arată că 1 din 5 adulți suferă de dureri de spate cu o durată mai mare de trei luni, iar procesul de diagnosticare poate dura chiar și 10 ani.

În cifre, campania Nu-ți întoarce spatele 2017 a însemnat 3.622 de like-uri pe pagina de Facebook a proiectului și o audiență de peste 400.000 de persoane care au interacționat cu mesajele campaniei. Din cele peste 18.000 de persoane care au completat chestionarul de autoevaluare pe site, aproximativ 44% au primit răspunsul că ar putea suferi de dureri de spate de tip inflamator.

Diagnosticarea timpurie, extrem de importantă în cazul durerilor de spate

„Pacienții diagnosticați cu spondilită anchilozantă sau altă formă de afecțiune de tip inflamator în stadiu precoce pot duce în continuare o viață normală dacă urmează tratamentul adecvat prescris de medicul reumatolog și un program constant de mișcare. Însă, mulți pacienți consideră că bolile reumatice sunt boli ale bătrâneții și amână consultarea unui medic specialist, deși simptomele acestora sunt întâlnite într-o măsură importantă și în rândul populației active, tineri și chiar copii. Liga Română contra Reumatismului, cu sprijinul Societății Române de Reumatologie, va continua acțiunile de informare și educare a publicului din cadrul proiectului «Nu-ți întoarce spatele»”, a declarat Conf. Dr. Cătălin Codreanu, Președintele Ligii Române contra Reumatismului.

 Spondilita anchilozantă nu se poate vindeca, dar evoluția sa poate fi oprită sau întârziată, cu un tratament adecvat. Cu ajutorul medicației, se poate opri procesul de inflamare, se pot combate durerea și înțepeneala, se poate stimula capacitatea de mișcare și se pot păstra forma și funcția coloanei vertebrale. Pe lângă medicamentație, exercițiul fizic este cel mai recomandat, în fiecare zi. Cu cât durerea de spate este lăsată netratată, cu atât pot apărea leziuni ireversibile, care pot avea un impact negativ asupra activităților zilnice.

Durerile de spate mecanice sunt cele mai comune dureri de spate și pot fi cauzate de un efort intens și prelungit, o postură incorectă sau diverse traumatisme sportive. Acestea pot apărea la orice vârstă, iar persoanele care suferă de durerile de spate mecanice le descriu drept „zvâcnitoare” și „chinuitoare” și constată că mișcarea accentuează durerea, iar repausul o ameliorează. Durerile de spate de tip inflamator se instalează progresiv, apar adesea înaintea vârstei de 40 de ani și nu se ameliorează la repaus. În timpul nopții, durerea provoacă tulburări de somn, în special în a doua parte a nopții, iar efectuarea unor exerciții fizice poate reduce semnificativ durerea și senzația de rigiditate a corpului resimțită în timpul dimineții. Durerile de spate de tip inflamator pot fi cauzate de o afecțiune autoimună, iar momentul diagnosticării este esențial în evoluția bolii.

Recent Posts

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

3 minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

33 de minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

o oră ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

3 ore ago

Citeste si: