Ce să nu faci cu verigheta niciodată pentru că poate aduce ghinion în căsnicie. Dupa ce a fost sfintita de catre un preot la cununia religioasa, verighetele nu mai trebuie date jos niciodata.
Verighetele totusi, chiar daca ajung sa fie reparate sau schimbate din motive ce nu tin de alegerile mirilor, ar fi bine sa fie din nou binecuvantate si sfintite de catre un preot, scrie vocea.biz.
”Verighetele sunt inelele binecuvântate prin atingerea de Sfânta Evanghelie, în semnul Sfintei Cruci, în timpul Logodnei, slujbă încorporată în ritualul cununiei religioase, premergătoare Tainei Cununiei. Ele reprezintă semnul văzut al legământului sfânt încheiat în prezenţa harică a Domnului Iisus Hristos, având la bază dragostea, credinţa, înţelegerea şi respectul logodnicilor, legământ ce-i arvuneşte pe viitorii miri pentru împărăţia lui Dumnezeu, pentru viaţa veşnică,” explică părintele Dan Damaschin, pentru stiribotosani.ro.
Acum iata si cateva lucruri pe care nu toata lumea stie si care nu trebuie facuite cu verighetele:
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…