Din cuprinsul articolului
Dintr-un extras din ”Sfânta Împărtășanie – hrană vie pentru trup și suflet” aflăm că împărtășania este leac înfricoșător împotriva tuturor răutăților omenești.
“Se frânge și Se împarte, Cel ce Se frânge și nu Se desparte, Cel ce Se mănâncă pururea și niciodată nu Se sfârșește, ci pe cei ce se împărtășesc îi sfințește.” Nu există grad de intimitate mai mare pentru un om decât cea pe care o atinge prin taina Sfintei Împărtășanii.
Prin aceasta se produce o contopire deplină cu Dumnezeu, o apropiere tainică de izvorul vieții și al înțelepciunii. Când ne împărtășim, devenim, pe dimensiunea sufletului nemuritori.Împărtășania sau Euharistia este taina tainelor și în ea se află cuprinse toate darurilr și leacurile dumnezeiești, așa cum spune Sfântul Teodor Studitul. Căci așa mărturisim în rugăciunile dinaintea Împărtășaniei Împărtășirea cu Preacuratele și de viață făcătoarele Tale Taine să-mi fie mie spre tămăduirea sufletului și a trupului, și spre iertarea păcatelor.
Nu există boală care să nu dea înapoi în fața acestei doctorii
Împătășania este leac înfricoșător împotriva tuturor răutăților omenești. Cel care se unește cu trupul și sângele lui Hristos se tămăduiește sufletește prin iertarea de păcate. Căci ce rău nu săvârșim zilnic cu gândurile noastre, cu simțirile, cu vorbele și faptele noastre? Împătășania stinge tot întunericul din cugetul omului și pune stavilă obiceiurilor rele. Ea luminează mintea, alungă duhurile rele și ne ferește de pierzarea veșnică, scrie Gânduri din Ierusalim.
Sfânta Împărtășanie este doctorie pentru a nu muri și a trăi veșnic
Sfânta Euharistie este hrană vie pentru trup și suflet, ea este proprie nașterii celei de-a doua. Cel mai frumos o spune Sfântul Vasile Cel Mare: “Omul trăiește nu numai în urma mâncării firești cu care se hrănește, căci aceasta nu ne dă prin sine viață, ci prin gustarea din Pâinea Vieții, care este Însăși trupul lui Hristos, Împăratul cel veșnic.”
Împărtășania reînnoiește frumusețea noastră sufletească de altădată și ne face din nou curați, așa cum era firea noastră înainte de căderea în păcat. Prin împărtășanie, duhul sfânt se reactualizează în ființa noastră și ne curăță de greșeli. Împărtășania este făcătoare de viață pentru că ne învie sufletește pentru lumea de dincolo, și pentru că readuce la viață aici, în lumea aceasta, pe cei care au murit sufletește din pricina păcatelor.
Împărtășania nu se face doar la Paști și la Crăciun
Cât de des ne putem împărtăși? Conform canoanelor apostolice stabilite de sfinții apostoli, ne putem împărtăși cu Sfintele Taine ale lui Hristos cel puțin o dată la 30-40 de zile.
Există încă preoți care practică spovedania și împărtășania deasă cu fiii lor duhovnicești, așa cum se făcea ea în vechime.Hristos este Cel care ne cheamă să bem din Apa vieții și să ne hrănim cu pâinea nemuririi, pentru că El s-a jertfit și se jertfește continuu pentru noi.Creștinii adevărați simt nevoia de a se curăți de greșeli prin spovedanie și de a primi în ei duhul sfințeniei prin împărtășanie cât mai des.
Așa cum spun Sfinții Părinți, efectul protector al sfintei împărtășanii durează în jur de 30 de zile, apoi încep iarăși tulburările, necazurile și întunecarea minții. Iar cel care se împătășește des și duce o viață curată, lipsită de păcate, are parte de mai multe ispite de la vrăjmașii cei nevăzuți, dar și mai multe șanse de mântuire.
Așa cum căutăm vindecare pentru suferințele trupești la medici, cu atât mai mult trebuie să alergăm mai des la doctorul sufletelor, care este duhovnicul. În afara postului trebuie să se postească 2-3 zile și apoi se va face spovedania. Împărtășania nu se ia fără spovedanie, decât numai de către copiii mici.
Extras din ”Sfânta Împărtășanie – hrană vie pentru trup și suflet”, potrivit sursei.