Loreta Popa
Un examen medical corect făcut la început de an școlar poate salva copilul de multe complicații. Vederea, coloana, indicele de masă corporal sunt printre măsurătorile care nu ar trebui scăpate
din vedere, nu doar analizele care depistează microbi inofensivi
Întâlnirea cu medicul de familie nu trebuie ocolită la început de an școlar. Dacă acesta consideră că se impun analize, urmați-i sfatul. „Nu există analize speciale, ieșite din comun, obligatorii la începutul anului școlar pentru copii. Părinții pot merge însă cu copilul la o consultație absolut normală, iar dacă totul este bine li se eliberează o adeverință de intrare în colectivitate. De obicei, numai unele instituții precum grădinițele cer o asemenea adeverință. Nu există însă o obligativitate a acestor analize de început de an școlar. Un control amănunțit poate fi efectuat numai dacă există suspiciuni de boală, evident în funcție și de patologia copilului. Doar exudatul faringian și examenul coproparazitologic ar fi oarecum necesare pentru a ști cu certitudine starea de sănătate a copilului, dar repet, acestea nu sunt obligatorii”, ne-a spus medicul de familie Călin Ciubotaru.
Medicul de familie sau pediatrul știu cu precizie ce documente obligatorii trebuie să aibă pregătite părinții pentru dosarul medical de înscriere la grădinițe sau pentru revenirea în colectivitate a copilului. „De ce este necesară o vizită la medic însă, înainte de a reintegrarea copilului în colectivitate? Măcar și pentru faptul că părinții sunt siguri astfel că au adus în instituție un copil perfect sănătos, iar în cazul în care acesta se îmbolnăvește, vor fi convinși că din colectivitate a luat ceva și nu de acasă. Acesta este sfatul meu pentru părinți. Cred că aceștia ar trebui să evite aglomerația de la începutul lunii septembrie și să facă o vizită medicului de familie încă din august, pentru a vedea care este starea de sănătate a copilului lor. Evident în cazul în care nu vor să fie treziți la realitate de îmbolnăvirea neprevăzută a acestuia. E mai bine să previi decât să tratezi. Din păcate, nu mulți fac acest lucru. Același lucru este valabil și pentru copiii care anul acesta intră în clasa I. Analizele trebuie făcute din timp, astfel încât, dacă se depistează vreo problemă, să existe timp pentru a fi remediată”, afirmă doctorul Călin Ciubotaru.
Ce se cere în țările occidentale
În țările din vestul Europei sau în SUA, la intrarea în colectivitate a copiilor se cere un examen clinic corect făcut. Mai concret, copilului i se verifică auzul, vederea, indicele de masă corporală, vaccinările, starea dentiției și dezvoltarea psihică. „Nu se cere rezultatul exudatului nazo-faringian sau examen coproparazitologic”, afirmă medicul specialist în boli infecțioase Gabriel Popescu. Motivele sunt simple: atâta vreme cât meningococul dă o meningită la mii de copii care-l poartă în nas, nu poți să decontaminezi zeci de mii de copii ca să eviți un caz de meningită. La fel și cu pneumococul, câtă vreme e la nivel nazal sau faringian nu reprezintă o problemă, aceasta apare când coboară în plămâni sau ajunge în sânge, mai explică specialistul.
5 alimente esențiale pentru un școlar
Somonul, ouăle, fasolea, cerealele și lactatele sunt excelente pentru îmbunătățirea activității cerebrale a unui copil. În plus, îl feresc de anemie.
Alimentele pe care un copil le consumă sunt esențiale pentru buna funcționare a organismului lui, dar și pentru performanțele lui școlare sau în viața de zi cu zi. Un copil are nevoie de alimente bogate în proteine de calitate superioară pentru că sunt baza construirii țesuturilor noi, dar și de calciu. „Micuții trebuie obligatoriu să mănânce lactate și proteine (carne și ouă) pentru că reprezintă surse de fier, dar și legume și fructe”, explică medicul nutriționist Corina Zugravu. Lipsa din alimentație a acestor nutrienți duce la anemie, care este foarte întâlnită mai ales la copiii sub 4-5 ani.
E bine să evitați să vă hrăniți copiii cu mâncăruri dulci, grăsimi (untură, seu, slănină) și făinoase rafinate pentru că sunt sărace în vitamine și proteine și induc dezechilibre. Câteva alimente sunt obligatorii pentru că stimulează dezvoltarea creierului, îmbunătățind memoria și puterea de concentrare.
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…