Din cuprinsul articolului
Nu este recomandată testarea înainte de vaccinarea anti-covid. Dr. Valeriu Gheorghiță. „Există cel puțin trei motive”
Într-o conferință de presă la Palatul Victoria, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19 a explicat, marți, de ce este bine să evităm testarea preventivă chiar înaintea imunizării anti-covid.
„Testarea de rutină nu e recomandată din cel puţin trei motive.
1. Foarte multe persoane voluntare din studii au fost diagnosticate cu infecţie la scurt timp după prima doază de vaccin, ceea ce înseamnă că erau în perioada de incubaţie sau aveau o infecţie asimptomatică.
2. Experienţa largă cu restul vaccinurilor care ne arată că mare parte au recomandare ca profilaxie post-expunere, ca cel antirabic, de exemplu.
3. Nu e fezabilă testarea de rutină înainte de vaccin şi pentru că întârzie demersul campaniei de vaccinare anti-COVID. Mare parte din persoane putând fi în perioada de incubaţie şi la scurt timp, pot fi depistate pozitiv”, a declarat col. dr. Valeriu Gheorghiţă.
De asemenea, acesta a dat asigurări că toţi cei care merg să fie imunizaţi vor ajunge la triaj. Iar acolo unde se va vedea dacă prezintă simptome de boală. Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a mai spus că nu sunt date suficiente potrivit cărora este suficientă o singură doză de vaccin anti-COVID în cazul celor care au făcut boala, aşa cum se aude, el aducând date oficiale în acest sens.
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…