Din cuprinsul articolului
Circulă multe legende despre venitul medicului de familie, cea mai vehiculată fiind aceea în care se confundă venitul cabinetului cu cel al medicului.
Venitul medicului de familie se compune din încasările de la CAS per capita (PC) și venitul per serviciu (PS). La o listă de 1.300 de asiguraţi, venitul PC este de circa 1.000 de puncte x 10 lei/punct = 10.000 de lei. Aici trebuie să menţionez că punctele PC depind de vârsta asiguratului, iar cel mai bine „plătiţi” sunt copiii mici și vârstnicii.
Majoritatea românilor nici nu îndrăznesc să viseze la asemenea sume, însă un medic de familie ajunge cu ușurință și la câteva zeci de mii de lei. De exemplu, la Iași există medici care decontează peste 40.000 de lei pentru pacienții care sun inscriși la ei și pentru consultațiile oferite.
Conform legii, un medic de familie este obligat să aibă în evidență un număr minim de pacienți. De exemplu, în mediul urban numărul minim este de 800, în timp ce un medic de familie din mediul rural trebuie să aibă în evidență 450 de pacienți. Totuși, legea nu impune o limită maximă a numărului de pacienți. Practic, venitul unui medic de familie se compune din încasările de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate pe cap de pacient și din venitul pe serviciu.
În topul medicilor de familie din Iași, Vasile-Silviu Blașcu este medicul care la finalul lunii bagă cei mai mulți bani în buzunar. În luna noiembrie a anului 2022, acesta a decontat peste 46.000 de lei, dintre care aproximativ 21.000 au fost venituri per capita, iar aproape 25.000 din servicii medicale oferite în decursul lunii noiembrie.
Trebuie specificat că, pentru pacienții neasigurați, medicul de familie nu primește plată per capita. Veniturile provenite din plata per capita au scopul de a asigura buna desfășurare a activității în cabinetul medicului de familie. Din această sumă, medicul de familie plătește salariul asistentului medical, utilitățile, toate consumabile necesare în cabinet și suportă modificările sau dotările necesare cabinetului.
Plata per serviciu este limitată de numărul maxim de consultații, zilnic putându-se deconta 24 de consultații. Fiecare consultație valorează 5,5 lei, iar un punct de consultație are o valoare de 4 lei. Astfel, un medic ce oferă 24 de consultații pe zi obține un venit de 528 de lei. Consultațiilor li se adaugă și maximum două vizite la domiciliu, zilnic, care sunt cotate cu 15 puncte, astfel că medici mai pot obține zilnic câte 60 de lei. Medicii de familie care obțin cele mai mari venituri au un număr mare de pacienți în evidență, iar important în acest sens este ca pacienții să fie asigurați.
Horoscopul zilei de luni, 18 noiembrie 2024, aduce schimbări importante pentru cei mai mulți nativi…
Din cauza acestui obiect, multe persoane se aleg cu probleme de sănătate și stări neplăcute,…
Acest tip de test este utilizat în evaluarea fizică a fluxului sanguin arterial al mâinilor.…
Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…
După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…