Din cuprinsul articolului
În weekend-urile din perioada 9 septembrie – 5 noiembrie 2023, peste 1.000 de persoane din mediul rural vor beneficia de controale medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am făcut destul”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).
Ajunsă la a X-a ediție, caravana are ca scop efectuarea gratuită a unor investigații pentru depistarea bolilor oncologice și includ: analize de sânge și urină, ecografii mamare, consult urologic cu ecografie, teste PSA pentru prostată, dermatoscopii pentru depistarea afecțiunilor pielii, evaluare pentru riscul de cancer pulmonar, măsurarea tensiunii, glicemiei, greutății, înălțimii, indicelui de masă corporală. Aceste controale vor fi realizate de către medici specialiști și rezidenți, asistente medicale, studenți la facultăți de medicină și elevi la școli postliceale sanitare.
Caravana ajunge anul acesta în județele Galați (comunele Suhurlui și Cuza Vodă), Vrancea (Cîmpuri și Tulnici), Vaslui (Girceni și Oltenești), Dolj (Măceșu de Sus) și Brașov (Teliu).
– 9, 16 & 17 septembrie – Teliu, jud. Brașov
– 16, 23 & 24 septembrie – Suhurlui, jud Galați
– 23, 30 septembrie & 1 octombrie – Oltenești, jud. Vaslui
– 30 septembrie, 7 & 8 octombrie – Cîmpuri, jud. Vrancea
– 7, 14 & 15 octombrie – Măceșu de Sus, jud. Dolj
– 14, 21 & 22 octombrie – Cuza Vodă, jud. Galați
– 21, 28 & 28 octombrie – Tulnici, jud. Vrancea
– 28 octombrie, 4 & 5 noiembrie – Girceni, jud. Vaslui.
Vor fi câte două vizite în fiecare sat. În timpul primei vizite se vor recolta probele de sânge și urină, iar în a doua vizită, weekendul următor, după venirea rezultatelor de la analize, se vor alătura și medicii pentru investigații mai amănunțite. Costul total al analizelor de care beneficiază o persoană în caravană poate ajunge până la 2.750 lei.
Pe lângă controalele medicale gratuite, caravana aduce și o importantă componentă educațională pacienților din mediul rural. Aceștia vor fi în dialog constant cu medicii și voluntarii despre importanța prevenției și investigațiilor medicale, vor avea acces la pliante și broșuri informative și vor putea urmări video-uri educative în sălile de așteptare. De asemenea, pacienții cu suspiciuni de cancer vor fi redirecționați pentru investigații suplimentare gratuite și sprijiniți pe tot parcursul acestui proces.
Pe parcursul celor nouă ediții precedente, caravana a testat peste 10.100 de persoane din localități rurale din 34 de județe, cu implicarea a peste 600 de medici, asistente și studenți voluntari. Doar în ultimii 5 ani, caravana a facilitat diagnosticarea a cel puțin 28 de cazuri de cancer (mamar și de piele).
Proiectul rămâne relevant în contextul în care România are un mare deficit de medici de familie, dar și de medici specialiști în marea majoritate a zonelor rurale (aproximativ 50% dintre medicii din România profesează în București și în 5 județe cu centre universitare).
În plus, România este pe ultimul loc în UE din punct de vedere al cheltuielilor cu sistemul de sănătate și al cheltuielilor cu medicina de familie. Pe lângă toate astea, mortalitatea prin cancer în România este mai mare decât media UE și a crescut în ultimul deceniu, deși prevalența cancerului în România este mai mică decât media U.E. În anul 2022, CNAS nu a decontat nicio mamografie în nouă județe din țară.
La 78 de ani, Angela Similea trece printr-o perioadă dificilă. După moartea celui de-al patrulea…
Potrivit unei serii de dezvăluiri surprinzătoare Dana Budeanu, cunoscută pentru opiniile sale controversate, ar fi…
Zacusca ta se poate menține proaspătă mai mult timp! Află cum să previi formarea mucegaiului…
Parlamentul a adoptat o nouă formulă de recalculare pentru pensiile militare, promițând creșteri semnificative pentru…
La cinci ani de la decesul unui pacient internat în secția de terapie intensivă, Spitalul…
Adrian, un român stabilit în Spania, a scăpat ca prin minune din inundațiile care au…