Din cuprinsul articolului
Novak Djokovic, exclus de la Indian Wells și Miami, pentru că nu este vaccinat. „Mult succes celor care joacă la aceste turnee grozave”.
Într-un interviu acordat BBC, tenismanul sârb a ținut să sublinieze că nu este un ativaccinist și nici nu ar trebui să fie asociat cu această mișcare. Aceste clarificări au fost făcute după scandalul de la Australian Open, când autoritățile i-au interzis participarea la turneul de tenis pentru că nu s-a vaccinat anti-covid.
„Nu am fost niciodată împotriva vaccinării, dar întotdeauna am susţinut libertatea de a alege ce introduci în corpul tău”
În schimb, liderul circuitului profesionist mondial de tenis susţine dreptul individual de a alege. Acesta a declarat că nu va participa la niciun turneu care impune vaccinarea obligatorie anti-covid, inclusiv dacă este vorba de un Grand Slam, precum cele de la Roland Garros sau Wimbledon.
„Nu am fost niciodată împotriva vaccinării, dar întotdeauna am susţinut libertatea de a alege ceea ce introduci în corpul tău. Pentru că principiile luării deciziilor asupra corpului meu sunt mai importante decât orice titlu sau orice altceva. Încerc să fiu în ton cu corpul meu cât de mult pot.
Înţeleg că, la nivel global, toată lumea încearcă să depună un efort mare în gestionarea acestui virus şi să vadă, sperăm, un sfârşit al acestui virus în curând”, spunea Djokovic.
Mai mult, întrebat de reporter dacă este gata să-și sacrifice participarea la Roland Garros şi Wimbledon, pentru a-și susține principiile, tenismanul a răspuns afirmativ.
Novak Djokovic, exclus de la Indian Wells și Miami: „Mult succes celor care joacă la aceste turnee grozave”
Și iată că, la mai puțin de o lună de la acest interviu, previziunea lui Novak Djokovic pare să se îndeplinească. Hotărârea lui de a nu se vaccina anti-covid îi afectează cariera profesională.
Cu toate că tenismanul sârb a fost inclus pe tabloul principal al turneului de la Indian Wells, autoritățile medicale nu îi vor permite să intre în SUA, din cauză că nu este vaccinat.
„Deși am fost inclus automat în tragerile la sorți de la Indian Wells și Miami, știam că va fi puțin probabil să pot călători. CDC a confirmat că reglementările nu se vor schimba, așa că nu voi putea juca în SUA. Mult succes celor care joacă la aceste turnee grozave”, a fost mesajul lui Novak Djokovic.
While I was automatically listed in the @BNPPARIBASOPEN and @MiamiOpen draw I knew it would be unlikely I’d be able to travel. The CDC has confirmed that regulations won’t be changing so I won’t be able to play in the US. Good luck to those playing in these great tournaments ????
— Novak Djokovic (@DjokerNole) March 9, 2022
Novak Djokovic (2 ATP) fusese inclus pe tabloul principal al BNP Paribas Open (Indian Wells), iar sâmbătă ar fi trebuit să joace în turul al doilea cu belgianul David Goffin, locul 71 ATP, sau cu australianul Jordan Thompson, locul 78 ATP.