Categories: Ştiri sănătate

Noul protocol. 230 de centre de evaluare ambulatorie pentru îngrijirea pacienților cu forme ușoare de Covid

Din cuprinsul articolului

Pentru a evita acumularea presiunii asupra sistemului medical, autoritățile au implementat zeci ce centre de evaluare ambulatorie pentru pacienții cu forme ușoare de Covid.

Aici, pacienții pot primi tratamente eficiente din primele zile de boală, cu monitorizarea medicului de familie.

Aceste centre ar putea susține sistemul medical în valul 5, oferind prioritate persoanelor care dezvoltă o formă gravă în urma infecției.

230 de centre de evaluare ambulatorie

România a depășit astăzi pragul de opt milioane de persoane vaccinate anti-COVID-19 cu cel puțin o doză. Ritmul de vaccinare se menține însă redus. Astăzi, doar puțin peste 6.800 de români au făcut prima doză, iar alți peste 15.000 – pe cea booster.

Între timp, numărul cazurilor noi de COVID-19 continuă să crească. Astăzi au fost raportate 8.800, mai mult decât dublu față de ieri. În acest moment, țara noastră are una dintre cele mai rapide creșteri ale numărului de cazuri noi de COVID-19 din Europa, a declarat astăzi ministrul sănătății, Alexandru Rafila.

El a subliniat însă că doar mai puțin de 4% din cazuri ajung în spitale. Pacienții cu forme ușoare vor avea la dispoziție aproape 230 de centre de evaluare ambulatorie, a mai anunțat ministrul sănătății.

„Cred că este un sistem funcțional. El presupune testarea rapidă, apropiată de domiciliul pacienților, prin medicii de familie, o evaluare inițială la medicul de familie.

Ulterior, formele medii și pacienții care au comorbidități vor fi îndrumate la cele 230 de centre de evaluare, unde pot beneficia de analize medicale și de o radiografie sau tomografie computerizată, după caz, după care o parte din ei vor primi medicația antivirală de la aceste centre ambulatorii sau vor fi îndrumați către spitale, în cazul în care au nevoie de oxigen sau de îngrijiri mai aprofundate”, a explicat Alexandru Rafila, potrivit RRA.

Ministrul sănătății a precizat că lista centrelor de evaluare COVID va fi disponibilă imediat ce se adoptă hotărârea de guvern în acest sens, programată pentru această săptămână.

Recent Posts

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

8 minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

38 de minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

o oră ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

12 ore ago

Citeste si: