Sari la conținut

Noul îndulcitor natural cu zero calorii combate diabetul și reduce pofta de dulciuri

Consumul îndulcitorilor de sinteză (și chiar al celor naturali) ar trebui să fie ocazional, existând suspiciuni că ar tulbura metabolismul, inclusiv în direcția creșterii apetitului, diabetului și obezitatii. Cei mai comuni sunt aspartamul, surcaloza, acesulfam-K, zaharina și ciclamatul.

Este de preferat zhărul în porții mici în locul îndulcitorilor consumați peste măsură: “O linguriță de zahăr în cafea are efecte negative neglijabile. Îndulcitorii naturali (sucanat, xilitol, sucanat, eritritol) au mai puține calorii (sau zero), dar pot tulbura și ei metabolismul și trebuie folosiți ocazional. Îndulcitorii de sinteză sunt foarte controversați, așa că prefer să îi evit cu totul”, spune specialistul Cristian Mărgărit.

Iar soluția salvatoare pare să fie extractul din Stevia rebaudiana, o plantă de origine sud-americană, cu zero calorii și o putere de îndulcire de 300 de ori mai mare decât al zahărului. Iar pe deasupra, studiile au arătat că are și proprietățile curative: controlează diabetul și depresia, reduce poftei de dulce, diminuează dorinţei de a fuma şi de a consuma alcool, ameliorează gingivitele şi acneea. Deși nu este 100% naturală, din cauza procesului de extracție, stevia pare să fie cel mai sigur îndulcitor. A fost aprobat în 2011 în Uniunea Europeană, iar în țara noastră se găseşte, printre altele, sub formă de picături de pus în cafea, de exemplu, la Plafar, dar şi în compoziţia bomboanelor. Preţurile variază între 11 lei pentru o sticluţă de 50 ml de extract lichid de stevia, la aproape 60 de lei pentru 100 de pliculeţe de pudră de stevia.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel