Noua tendință în chirurgia românească: Operațiile care nu lasă cicatrice

Geta Roman

Intervențiile chirurgicale minim invazive au devenit o realitate atât în spitalele private din România, cât și în cele publice. Avantajele lor sunt uriașe față de vechile proceduri, însă costurile nu sunt mult mai mici. Experți de top din spitale de stat și private explică în ce afecțiuni se recomandă aceste intervenții și ce presupun

Majoritatea operațiilor din spitalele private, dar și bună parte din cele realizate te în spitale de stat au ajuns să se facă fără bisturiul care tăia adânc în carne și lăsa urme inestetice pe piele, pe lângă perioada de recuperare mult mai lungă și chinurile mai mari pentru bolnavi. Chiar în cazuri dificile, medicii au început să aibă o abordare în favoarea intervențiilor cât mai puțin invazive, alegând să încerce întâi această procedură și recurgând la cuțit doar în cazuri extreme. Dacă intervențiile simple gen colecistite pot fi făcute laparosopic aproape oriunde în țară, cele mai complicate necesită specialiști pregătiți și clinici bine dotate.
Incizii milimetrice și camere video
Spre exemplu, în cadrul spitalului privat Ponderas din București, peste 98% din intervențiile chirurgicale sunt realizate prin tehnici minim invazive. „Intervențiile chirurgicale care în trecut necesitau incizii abdominale invalidante sunt acum efectuate minim invaziv, adică prin incizii milimetrice, iar tehnologia folosită este de ultimă generație. Practic, este vorba de introducerea în abdomen a unei camere video care ne permite vizualizarea organului bolnav, operația fiind efectuată prin intermediul unor instrumente lungi și subțiri, introduse prin peretele abdominal cu ajutorul unor dispozitive (trocare) de 5-10 mm diametru care străbat fibrele musculare fără să le secționeze”, detaliază dr. Alina Ambrozie, director executiv Ponderas.
„Inventar” pentru boli neștiute
Intervenția este urmărită de chirurgi prin intermediul unor monitoare HD, care reușesc să mărească imaginea de până la zece ori, vizibilitatea crescută sporind siguranța gesturilor chirurgicale. În plus, în afara intervenției principale, poate fi efectuat „un inventar” al organelor cavității peritoneale pentru a identifica și alte boli care nu ar fi putut fi altfel explorate chirurgical decât prin tăieturi foarte mari.
Medicii mai spun că intervențiile minim invazive au indicație în orice moment al afecțiunii, la orice tip de pacient. „În momentul în care o anumită afecțiune nu poate fi rezolvată pe cale laparoscopică, se recomandă conversia la chirurgia clasică. Pentru a evita însă astfel de cazuri de conversie la chirurgia clasică, e nevoie de o echipă chirurgicală foarte experimentată în chirurgia laparoscopică, în clinica noastră conversia fiind sub 1%”, mai spune dr. Alina Ambrozie.
Ideală pentru persoane grăsuțe
Mai mult decât atât, chirurgia laparoscopică este în special recomandată în cazul pacienților supraponderali sau cu obezitate, datorită riscurilor minore pe care le implică, dar și a recuperării mult mai rapide față de chirurgia clasică (care presupune incizii mari, traumatisme musculaturii abdominale etc). „Într-adevăr, aceste operații sunt mai dificile pentru echipa operatorie, pacientul obez prezentând o serie de riscuri, de aceea e important ca acestea să fie efectuate de o echipă de chirurgi cu vastă experiență în chirurgia laparoscopică și în spitale special dotate pentru tratarea pacienților cu obezitate”, adaugă medicul.
Avantaje pentru pacienți:
dureri mici, recuperare rapidă
Principalele avantaje  ale tehnicilor minim-invazive sunt limitarea durerilor post-operatorii, spitalizarea redusă (maximum două-trei zile față de 7-10 zile necesare în cazul unei operații clasice), costurile mai mici de spitalizare, recuperarea rapidă și reintegrarea socio-profesională rapidă. Totodată, datorită aparaturii utilizate – camerele video care permit vizualizarea organului bolnav și monitoarele HD care măresc imaginea – vizibilitatea este crescută și sporește astfel siguranța intervenției.

Operația de colecist laparoscopică, oriunde în țară

Cu toate că România a avut un decalaj de 5-7 ani față de vestul Europei de la debutul chirurgiei laparoscopice, medicii au acumulat experiență, iar procedurile standard sunt efectuate în egală măsură și la noi în țară. Spre exemplu, operația de colecist se practică în aproape toate spitalele din România care au dotare laparoscopică. Însă, intervențiile cu grad înalt de dificultate nu sunt efectuate la scară largă în România față de vestul Europei sau față de SUA. „Fac referire aici la operațiile pentru defecte parietale: hernii și eventrații, chirurgia metabolică, chirurgie digestivă, chirurgie oncologică, chirurgie ginecologică etc. Acestea nu se pot efectua decât în câteva spitale din țară, unde echipa chirurgicală are suficientă experiență și, bineînțeles, dotarea corespunzătoare”, adaugă dr. Alina Ambrozie.

Consumabile scumpe, spitalizare mai mică

Costurile pentru o procedură chirurgicală realizată prin abord laparoscopic sunt mai mari decât în chirurgia  clasică, afirmă medicii care practică aceste proceduri. Costurile ridicate sunt din cauza dotărilor speciale necesare oricărui spital care practică proceduri minim invazive, a consumabilelor chirurgicale utilizate, acestea fiind mai costisitoare față de cele necesare chirurgiei deschise. În plus, vorbim și de un cost pentru curba de învățare a echipei operatorii, ce implică mai mult timp pentru formarea medicilor. În schimb, costurile de spitalizare sunt mult reduse, datorită scăderii semnificative a duratei de spitalizare și recuperare. Chiar și pentru pacient, costul poate fi amortizat prin reinserția rapidă în activitățile profesionale, pentru că în urma unei operații laparoscopice refacerea este foarte rapidă, iar pacientul își poate relua în maximum o săptămână activitățile curente.

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

22 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

12 ore ago

Citeste si: