Categories: Expertul zilei

Medicii au identificat o nouă afecțiune cauzată de țigara electronică! Nu există produs sănătos, doar adolescenți creduli

O nouă afecţiune indusă de ţigara electronică şi o nouă consecinţă a fumatului este Evali, o boală care în România este necunoscută, a declarat vineri la Constanţa profesorul doctor Florin Mihălţan.

Potrivit medicului, semnele prezente ale afecţiunii sunt: tahicardie, febră, tahipnee (stare patologică constând în accelerarea anormală a ritmului de respiraţie), hipoximie.

„Evali – o nouă afecţiune indusă de ţigara electronică, o noua consecinţă a fumatului. Nu există tip de produs sănătos, există doar promovare intensă cu nişte victime recrutate din rândul adolescenţilor. Dinamica este îngrijorătoare. (…) Ce este în aceste ţigări electronice? (…) Se pedalează foarte mult pe agenţi aromatizanţi, dar există o multitudine de alţi compuşi care sunt inhalaţi de aceşti vapers şi care sunt dăunători. (…) Unii susţin că această ţigară electronică este dăunătoare doar din cauza adăugărilor la nicotină pe care le face prin iniţiative proprii un adolescent doritor să mai încerce şi alte lucruri. Pentru mulţi dintre aceştia doar consumul acelei ţigări electronice cu nicotină este dăunător. (…) Apare manifestare respiratorie. Ea este punctată şi de unele expresii gastrointestinale şi simptome sistemice şi aproape toate cazurile au avut antecedente de prezentare. Semnele prezente sunt patru: tahicardie, febră, tahipnee, hipoximie”, a explicat Mihălţan în cadrul unui eveniment organizat de Sănătatea Press Group şi Institutul „Marius Nasta”.

El a menţionat că unul dintre compuşii lichidului din ţigara electronică, propilen glicol, induce crize de astm. „El exacerbează crizele de sufocare la un bolnav cu BPOC cu astm. (…) Aromele sunt în plus dăunătoare în acest produs. Ele sunt la rândul lor cu posibile relaţii cu leziuni pulmonare”, a subliniat Florin Mihălţan.

Conform acestuia, există două linii de terapie: antibiotice şi corticoizi.

„Avem o nouă afecţiune. Cine este responsabil de ea? Este industria tutunului. Cine este coresponsabil? Aş zice fără menajamente cei care promovează siguranţa acestor produse, şi bineînţeles şi doctorii care nu sunt educaţi să stopeze, şi ONG-urile, guvernele, ţările care nu au făcut nimic în acest moment, doar au mers pe câştiguri imediate şi pe contribuţia la bugetul de stat. Iar de aici, pe această boală se construieşte la ora actuală un întreg eşafodaj, care impune medicilor o nouă atitudine în faţa unui consumator de ţigară electronică. Se discută de foarte multe relaţii inclusiv cu drogurile şi care dau de gândit”, a arătat profesorul doctor.

În opinia acestuia, cea mai eficientă măsură antifumat o reprezintă taxa pe pachetul de tutun.

„Cea mai puternică măsură antifumat care funcţionează şi pentru ţigara electronică este să măreşti taxa pe pachetul de tutun. Dacă măreşti cu 10% taxa, se lasă între 3-5% dintre fumători, care sunt tinerii care nu au bani sau care au bani drămuiţi de acasă”, a mai susţinut medicul.

Recent Posts

HOROSCOP 5 noiembrie 2024. Momente dificile pentru unele zodii

Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…

7 ore ago

Senatul a adoptat un proiect de lege privind controlul medicamentelor care conțin substanțe stupefiante și psihotrope

Senatul României a aprobat un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede reglementarea unor…

8 ore ago

TOP 5 beneficii pentru sănătate ale ceaiului de cătină

Acest ceai, preparat din fructele bogate în vitamine și minerale ale cătinei, este recomandat în…

8 ore ago

Medicii sunt în alertă: temuta gripă australiană H3N2 a ajuns în Europa! LISTA simptomelor

Autorităţile medicale sunt în alertă, după ce în Italia s-a înregistrat primul caz de gripă…

9 ore ago

Screening gratuit pentru displazia de șold la bebeluși la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București va efectua gratuit pe data…

9 ore ago

Citeste si: