Membri ai cabinetului Orban, în frunte cu premierul, au fost prezenți la Sibiu, unde a fost făcut anunțul că un nou spital județean se va construi, în parteneriat cu Guvernul României.
Iată declarația Ralucăi Turcan, pe pagina domniei sale de Facebook.
”Guvernul României este partenerul Sibiului în construcția noului Spital Județean! Ne-am asumat acest lucru astăzi în mod oficial prin semnarea ACORDULUI DE COLABORARE dintre Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Sibiu.
Este momentul unei noi etape din realizarea celui mai mare proiect public al județului Sibiu, una esențială: identificarea surselor de finanțare. Recunoaștem prin Acordul de astăzi, la nivelul Executivului, eforturile pe care le-a făcut Consiliul Județean Sibiu până acum și ne alăturăm lor cu certitudinea că împreună vom realiza acest proiect.
Ceea ce am reușit la Sibiu este un exemplu de bune practici, un model de colaborare a autorităților locale și centrale în folosul public. Consiliul Județean Sibiu și președinta Daniela Cîmpean au reușit în doar câțiva ani să apropie un vis de realitate, să elaboreze un parcurs, să dezvolte din punct de vedere juridic inițiativa, să definitiveze documentațiile și să-și facă vocea auzită.
Răspunzând semnalelor concrete și coerente ale Sibiului, primul ministru Ludovic Orban, colegii mei Marcel Boloș și Nelu Tătaru au confirmat astăzi deschiderea pe care o avem la nivel de Guvern față de toate demersurile serioase ale autorităților locale.
Parteneriate pentru comunități, cu liderii și instituțiile comunităților – acesta este mesajul Guvernului României!”, conchide Raluca Turcan.
Ce a declarat și Marcel Boloș, la Sibiu
Marcel Boloș: Conform termenului pe care ni l-a fixat domnul prim-ministru în luna octombrie, trebuie să avem primul draft al planului național, perioadă după care începe negocierea cu Comisia Europeană. Termenul estimat, potrivit draftului de regulament, este luna aprilie, pentru emiterea deciziei Comisiei Europene, după care avem aprobat bugetul, pentru ca să poată să se deruleze implementarea proiectelor. Deocamdată, mecanismul de apel de proiecte și mecanismul instituțional legat de planul național nu este definitivat de către Comisia Europeană, dar principalele termene pe care vi le-am menționat, acestea sunt.