Astăzi a avut loc Forumul României Inteligente, unde a participat și secretarul în Comisia pentru Sănătate, László Attila. Acesta a abordat un subiect incomod pentru stat și în urma căruia pacienții au de suferit: accesul la mediamente generice.
„Acest domeniu, vrând-nevrând, necesită o decizie politică curajoasă, pentru a schimbă anumite paradigme nefuncționale”, spune László Attila.
Medicamentele generice sunt echivalente cu medicamentele originale, medicamente a căror protecție prin patent a expirat sau nu a existat niciodată. Acestea contin aceleași ingrediente farmaceutice active ca și medicamentele originale.
Medicamentele generice sunt, de asemenea, echivalente cu medicamentele originale în ceea ce privește calitatea, eficiența si siguranța. Acest lucru este confirmat de practica terapeutică cât și prin documentația de autorizare a introducerii pe piață și studii de bioechivalență.
Medicamentele generice sunt în creștere în întreaga lume, deoarece acestea oferă aceeași calitate și oferă o formă alternativă acceptabilă de tratament, comparativă cu medicamentele originale.
„Ca rezultat al neimplicării la timp sau a implicării neeficiente, la ora actuală ne lipsesc peste 5.000 de produse generice de pe piață, pentru că nu rentează la foarte mulți operatori din piață să existe produse ieftine accesibile populației.
La ora actuală, statul este nemulțumit, pentru că trebuie să dea mai mulți bani pentru compensarea acelor produse care au rămas, distribuitorilor nu le rentează pentru că este prea ieftin, iar pacienții nu au acces la aceste produse.
Se impun niște măsuri hotărâte, curajoase, pentru a aduce modificări în această piață. Reducerea taxei clawback este doar una dintre măsurile care se impun.
Colectăm niște bani la ministerul Finanțelor, suntem foarte mândri căci colectăm banii de clawback, dar plătim multiplul acestor bani la nivelul Casei de Sănătate.
Rolul statului nu este neapărat de intervenție directă ci, prin metode indirecte, va trebui să ne regândim un pic politică noastră de prețuri. Să nu mai avem instituții reglementatoare care dau răspunsuri după 865 de zile, cum a fost până nu demult.
Cred că va trebui să găsim o modalitate și să ne asumăm că produsele generice vor fi compensate 90% sau 100%. Va trebui să regândim politică de prețuri că să asigurăm adaosuri comerciale mai mari pentru distribuitori și farmacii că, prin aceste metode, pacientul să ajungă la niște produse mai accesibile și să le aibă.”, a spus secretarul în Comisia pentru Sănătate.