Din cuprinsul articolului
Seniorii cu dizabilități, afectați „profund” de recalcularea pensiilor. Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) se alătură Federaţiei Consiliul Naţional al Dizabilităţii în demersurile sale pentru apărarea drepturilor persoanelor cu astfel de afecţiuni.
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România se alătură Federaţiei Consiliul Naţional al Dizabilităţii în demersurile sale pentru apărarea drepturilor persoanelor cu astfel de afecţiuni, care se declară afectate „profund” de modificările din sistemul public de pensii.
Într-un comunicat se precizează că actuala lege nu recunoaşte contribuţiile diferenţiate ale persoanelor cu dizabilităţi, astfel că pensiile acestora au fost reduse substanţial.
Persoanele cu dizabilităţi care au contribuit la sistemul de pensii cu eforturi semnificative, depăşind bariere fizice, psihologice şi sociale, se văd acum penalizate, afirmă Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC).
Coaliţia anunţă că va participa inclusiv la proteste, ca semn de solidaritate cu persoanele cu dizabilităţi şi cere să se corecteze nedreptatea pe care modificarea legislativă o face acestor oameni.
„Această lege nu recunoaşte contribuţiile diferenţiate ale persoanelor cu dizabilităţi, având drept consecinţă imediată reducerea majoră a pensiilor unei categorii semnificative de cetăţeni. Această modificare legislativă este un regres semnificativ pentru echitatea socială, asigurată de legislaţia anterioară care reglementa stagiul de cotizare contributiv redus pentru persoanele cu dizabilităţi, în funcţie de gradul de handicap.
(…) Cu tristeţe şi indignare, observăm cum o lege ce ar trebui să protejeze şi să susţină persoanele cu dizabilităţi, se transformă într-un instrument de marginalizare. Persoanele cu dizabilităţi care au contribuit la sistemul de pensii cu eforturi semnificative, depăşind bariere fizice, psihologice şi sociale, se văd acum penalizate prin reducerea pensiilor.
Această nedreptate nu este doar o problemă de calcul legislativ, ci poate fi citită într-o cheie ce evidenţiază chestiune de respect, empatie şi responsabilitate faţă de cei care s-au străduit să îşi depăşească condiţia şi sa se adapteze normelor, aducându-şi propria contribuţie în societate proporţional cu posibilităţile pe care le-au avut.
O mare parte dintre pensii nu asigură un trai decent, nefiind adaptate la inflaţie. Reducerea lor uneori cu peste 50% este echivalentă cu o condamnare la sărăcie”, se arată în comunicatul de presă.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…