Categories: Ştiri sănătate

Institutul Cantacuzino vine cu noi vești privind vaccinul antigripal românesc

Un produs de tip polidin și un vaccin antigripal sunt în dezvoltare la Institutul Cantacuzino.

Florin Oancea, Directorul Institutului Cantacuziono:„ Departamentul de cercetare-dezvoltare lucrează la obținerea unui produs modern, prin optimizarea procesului de producție și, implicit, îmbunătățirea siguranței și eficienței vaccinale, astfel încât să poată fi produs vaccinul gripal trivalent în condiții de siguranță, cu respectarea condițiilor GMP, regulilor de bună practică în fabricație. De asemenea, studiile cercetătorilor urmăresc dezvoltarea unor noi paşi tehnologici pentru îmbunătățirea vaccinului gripal trivalent, care să permită trecerea la versiunea tetravalentă, precum și la forme noi de fiolare-ambalare.”

Cu această ocazie, s-a menționat și despre vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2, ce va fi realizat în colaborare cu Centrul OncoGen din Timișoara. Vaccinul va fi administrat intranazal sub formă de pulverizare sau de picături.

„Administrarea unui vaccin se poate face: fie prin injecție, fie intranazal, fie prin piele (skin patch). Noi am ales această metodă, intranazală, luând în considerare felul în care virusul SARS-nCoV-2 pătrunde în corpul uman”, transmit reprezentanții OncoGen.

Virgil Păunescu, directorul OncoGen, s-a vaccinat cu vaccinul neomologat pentru a observa efectele.

„Mi-am administrat vaccinul pe care am anunțat că l-am pus la punct încă din luna februarie. Între timp am primit substanțele, proteinele care compun acest vaccin, și pentru că vrem să colaborăm, și vom colabora cu Institutul Cantacuzino ne-am gândit să îl facem cât mai simplu posibil. Se administrează sub formă de aerosol sau de picături. Eu mi-am administrat picături intranazale într-o soluție de vitamina A. Am făcut acest gest pentru că ne-am împotmolit, pe de o parte cu cercetările din lipsă de fonduri, pe de altă parte pentru că eu oricum sunt investigatorul principal în acest subiect și sunt cel mai, să zic așa, nu îndreptățit, dar cel mai potrivit să observ ceea ce se întâmplă dacă te vaccinezi – care sunt reacțiile postavaccinale, care sunt efectele secundare în mod deosebit, pentru că această fază a testării, în general este legată de siguranța vaccinului”, declarat Virgil Păunescu.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

9 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

9 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

10 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

10 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

11 ore ago

Citeste si: