Din cuprinsul articolului
Noi restricții pe val? Pe valul 6 de COVID… Cum numărul infecțiilor începe să crească iar, alte măsuri restrictive revin pe val… Iată ce spune dr. Marinescu
Veștile nu sunt prea grozave, chiar dacă părea că am scăpat…
Numărul cazurilor de COVID-19 în România începe să crească. De altfel, medicii nu au încetat niciodată să ne recomande să respectăm în continuare regulile de igienă.
Bine, aceste reguli sunt de bun simț, iar specialiştii continuă aceste mesaje și recomandă prudenţă. Recomandă chiar și purtarea măştii în spaţiile închise.
„Putem să discutăm despre un val 6, doar că vorbim de un val care vine în etapa de conviețuire. La începutul anului 2022 spuneam că etapa pe care o avem în pandemie, pentru că pandemia nu s-a încheiat, este etapa în care conviețuim.
Și spuneam și atunci că vor fi posibile creșteri și că numărul de infecții nu înseamnă neapărat o presiune la nivelul spitalelor.
Există un trend care este peste tot în Europa și nu numai. De fapt, noi trebuie să gândim așa…
Partea prudentă se referă la faptul că oamenii care, din păcate, sunt în vârstă, au boli cronice, se pot infecta și pot într-o oarecare măsură să facă și forme severe.
Ceea ce discutăm despre vaccinare, discutăm despre lucrurile pe care le putem face”, a declarat medicul Adrian Marinescu, în direct la Antena 3.
„Nu vorbim despre măsuri restrictive, vorbim despre o prudență pe care trebuie să o avem mai mult poate decât în lunile trecute când era o situație mai bună.
Punctual la ceea ce se întâmplă în spitale, este următoarea situație. Sunt mai multe prezentări, de aici se selectează și oamenii care au nevoie să fie internați iar la copii într-adevăr este o problemă.
Ei fac forme ușoare, dar la copiii foarte mici, din păcate, ei trebuie să fie monitorizați în spital. Și atunci ajungem la punctul în care locurile sunt toate ocupate.
Pentru că vă aduc aminte că în București și în zonele limitrofe, toți copiii care au infecții cu SARS CoV-2 vin la Matei Balș. Ori este foarte greu de rezolvat și presiunea este crescută”, a completat medicul.
Medicul a mai spus că trebuie luată în calcul o creștere a numărului de cazuri în lunile următoare.
„Vorbim de infectări, nu de cazuri severe. Este foarte important să facem această precizare.
Nu mai vorbim despre acele forme severe, nu mai vorbim despre oameni care au nevoie de oxigen, situațiile de felul acesta sunt rare. Deci vorbim despre infectări, iar cele mai multe sunt ușoare și mai ales la adulți și nu necesită spitalizare.
Deci nu vorbim despre o presiune crescută la nivelul spitalelor. Dar dacă vorbim despre infecții, ca număr de infecții, ele pot crește. Trebuie să luăm în calcul că este o variantă virală care se transmite extrem de ușor și atunci fiecare persoană infectată transmite mai departe.
Și în următoarele săptămâni ne așteptăm să fie același trend de creștere”, a mai explicat doctorul Adrian Marinescu.
Pe de altă parte, când vine vorba de vaccinuri sau tratamente, românii sunt Gică Contra. Refuzul vaccinurilor și conspirația la nivel mondial probabil că vor face alte victime.
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…