Categories: Ştiri sănătate

Vom avea iar nevoie de declarații pe propria răspundere! Noi restricții, în România

Noi restricții în România. Nu mai avem voie să părăsim locuința noaptea și vom avea, din nou, nevoie de declarații pe propria răspundere. Noile restricții se aplică începând de luni, 9 noiembrie.

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta  

HOTĂRÂRE

Art. 1 Începând cu data prezentei hotărâri la nivelul României se propune  instituirea obligației purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, la nivel național, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile  publice deschise și închise, indiferent de valoarea ratei de incidență cumulată a cazurilor  din ultimele 14 zile. 

Art. 2 În vederea evitării aglomerării transportului public, se propune ca toate  instituțiile publice, precum și toți operatorii economici publici sau privați să aibă obligația  organizării activității și desfășurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă  la domiciliu, iar acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două grupe care să  înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin 2 ore. Respectarea  aplicării acestei măsuri se urmărește de prefecți și de către Inspecția Muncii. 

Art. 3 În vederea prevenirii răspândirii infecțiilor cu SARS-COV-2, se propune ca, în  toate localitățile, activitățile didactice care impun prezența fizică a antepreșcolarilor,  preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ să se desfășoare în sistem on-line.  

Art. 4 – (1) În toate localitățile din România, se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), circulația persoanelor în afara  locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 23.00 – 05.00 pentru următoarele  motive: 

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și  locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată  de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  3. c) deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează  călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate  cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi  dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  4. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa  persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Art. 5 (1) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele  sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de  serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere; 

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt  obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria  răspundere, completată în prealabil;

(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data  nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării,  data completării și semnătura. 

Art. 6 Se propune interzicerea desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători,  aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private. 

Art. 7 (1) Se propune suspendarea activității piețelor agroalimentare în spații  închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor, definite potrivit  art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu  produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare. 

(2) Se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone  publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară. 

Art. 8 Se propune ca, pentru spațiile exterioare în care se desfășoară activități de  preparare, servire și consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice și nealcoolice,  care au fost amenajate și pot fi asimilate spațiilor publice închise, astfel cum sunt ele  definite în Legea pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din  tutun nr. 349/2009, cu modificările și completările ulterioare, le sunt aplicabile în mod  similar regulile și măsurile de protecție sanitară, prevăzute în anexa nr. 3, art. 6 pct. 1 și 2  din Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul  României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se  aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID 19. 

Art. 9 Se propune instituirea obligației pentru operatorii economici care desfășoară  activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau  private să-și organizeze și desfășoare activitatea în intervalul orar 05.00 – 21.00. 

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21.00 – 05.00,  operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de  livrare la domiciliu. 

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile farmaceutice, benzinăriile și  operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu își pot desfășura activitatea în  regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară. 

Art. 10 Se propune ca implementarea măsurilor prevăzute în prezenta hotărâre să  se realizeze pe o perioadă de 30 de zile, urmând ca la finalul acesteia, în funcție de evoluția situației epidemiologice, să se hotărască, după caz, menținerea, eliminarea sau  modificarea acestora.  

 Art. 11 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național  de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte  administrative ale conducătorilor acestora. 

Recent Posts

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

6 minute ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

16 minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

36 de minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

o oră ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 ore ago

Citeste si: