Din cuprinsul articolului
După o scurtă vacanță impusă de contextul pandemic actual, autoritățile au decis reluarea cursurilor în școli și grădinițe. Această decizie este susținută de noi reguli, pentru a asigura siguranța copiilor și profesorilor în sălile de clasă.
Cursurile vor fi reluate, fizic, în unitățile de învățământ în care rata de vaccinare este de minim 60%. Acest lucru este valabil atât pentru profesori, cât și pentru personalul auxiliar.
Luni vor fi reluate cursurile cu prezența fizică în școlile și grădinițele în care cel puțin 60% din personal este vaccinat – a declarat astăzi ministrul educației, Sorin Câmpeanu. În cazul unităților de învățământ care nu depășesc acest prag, orele se vor face online, anunță RRA.
Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a adăugat faptul că, în situația în care, dincolo de rata de vaccinare, există probleme la nivel de resurse umane, sunt profesori infectați, carantinați sau există probleme de infrastructură, există posibilitatea ca, în baza unei cereri a conducerii școlii către Inspectoratul Școlar, cursurile să se desfășoare online, chiar dacă există o rată de vaccinare de peste 60%.
„Școlile care au o rată de vaccinare sub 60% vor începe școala în sistem online. Școlile și grădinițele care au o rată de vaccinare mai mare de 60%, toate vor putea începe școala cu prezență fizică”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Licitația pentru achiziționarea testelor pe bază de salivă este în curs de finalizare. Până în acest moment, au fost achiziționate și vor ajunge în școli, săptămâna viitoare, 9 milioane de teste.
„Am solicitat Ministerului Sănătății sprijin pentru elaborarea unei proceduri de administrare a acestor teste pe bază de salivă în așa fel încât această procedură să poată fi diseminată către toate școlile din România pe parcursul săptămânii viitoare, pentru ca, imediat ce vor ajunge testele, personalul din învăţământ să știe în ce mod se vor administra aceste teste”, a adăugat ministrul Sănătății.
Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…
Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…
Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…