Categories: Ştiri sănătate

Noi reglementări: Ne vom trata mai ușor în străinătate cu bani decontați în țară

Au intrat în vigoare noile  reglementări privind accesul pacienţilor la tratamente în străinătate decontate de Ministerul Sănătăţii.

Au fost simplificate procedurile de acces şi decontare a tratamentelor în străinătate, cum ar fi de exemplu  accesul la tratament în străinătate pentru bolnavii care necesită efectuarea de transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană şi care prezintă şi patologii asociate ce nu permit efectuarea intervenţiei în centrele acreditate din România.

De asemenea, noile reglementări prevăd şi modalităţile de decontare a tratamentelor în străinătate, precum şi asigurarea medicaţiei posttransplant pentru pacienţii care au suportat o intervenţie într-o clinică din străinătate.

„Pentru că tratamentele în străinătate presupun situaţii de urgenţă medicală, conform noului Ordin de ministru aprobat de Sorina Pintea, pentru copiii cu vârste 0 -1 an, dosarul necesar pentru accesul la tratament în străinătate se poate întocmi imediat după diagnosticarea afecţiunii într-o unitate sanitară din cadrul unui centru universitar, fără a mai fi necesară parcurgerea tuturor etapelor prevăzute pentru pacienţii din alte categorii de vârstă”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Comisia MS poate aproba efectuarea tratamentului în străinătate în baza unei singure oferte de tratament a unei clinici din străinătate, aleasă de comisia teritorială. Astfel, timpul de întocmire şi aprobare a dosarelor pentru accesul la tratament în străinătate va fi mai scurt.

În cazuri excepţionale, impuse de natura şi gravitatea bolii, precum şi pentru bolnavii minori, comisiile de specialitate teritoriale pot recomanda ca pacienţii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani să se deplaseze în străinătate cu însoţitor, iar costurile de deplasare şi cazare vor fi decontate de către direcţia de sănătate publică.

Recent Posts

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

1 minut ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

31 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

41 de minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

o oră ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

2 ore ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Citeste si: